UPDATE – Ilie Bolojan, la semnarea contractelor pentru două loturi din A7: Am convingerea fermă că în 2029 vom circula pe autostradă atât de la Paşcani, prin Suceava, până la Siret, dar şi prin Iaşi până la Ungheni

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, la semnarea contractelor pentru două loturi din autostrada A7 Paşcani-Suceava, că este convins că în 2029 se va circula pe autostradă de la Paşcani prin Suceava până la Siret, dar şi prin Iaşi până la Ungheni. ”Dacă eşti conectat, cresc condiţiile pentru dezvoltare, dacă nu, rămâi izolat şi ratezi şanse”, arată el. Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a precizat că este vorba despre 62 de kilometri de autostradă care vor reprezenta o alternativă pentru naveta zilnică pe DN 2, pentru ”ambulanţele care nu vor mai pierde ore în trafic” şi pentru investitorii care ocoleau zona.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

1 Mai în Vama Veche. Vântul puternic nu îi împiedică pe turiști să se plimbe pe litoral. Cum arată marea

Ziua de 1 Mai este sărbătorită și în Vama Veche. Chiar dacă vremea nu este călduroasă astăzi, angajații din România se bucură de o...

Sorin Grindeanu, mesaj de 1 mai: Este timpul să vorbim de o reducere a taxării pe muncă 

Sorin Grindeanu a subliniat că 1 Mai reprezintă un moment de solidaritate cu toți cei care muncesc. „Ziua de 1 Mai este despre a...

Sorin Grindeanu, mesaj de 1 mai: Este timpul să vorbim de o reducere a taxării pe muncă 

Sorin Grindeanu a subliniat că 1 Mai reprezintă un moment de solidaritate cu toți cei care muncesc. „Ziua de 1 Mai este despre a...

ULTIMA ORĂ