Politico: Acordul UE-Mercosur intră în vigoare, dar rămâne contestat politic

După peste două decenii de negocieri și blocaje repetate, acordul comercial dintre UE-Mercosur începe să producă efecte. Deși promite beneficii economice importante, disputele politice și procedurile de ratificare sunt departe de a se fi încheiat.

Acordul UE-Mercosur intră în vigoare

O parte semnificativă a acordului comercial dintre Uniunea Europeană și blocul sud-american Mercosur a intrat în vigoare vineri, marcând un moment important după ani de negocieri dificile începute încă din 1999.

Comisia Europeană aplică provizoriu componenta comercială a acordului cu statele Mercosur – Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Totuși, ratificarea completă va dura, după ce Parlamentul European a decis trimiterea documentului spre analiză juridică la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

„Aplicarea provizorie marchează o schimbare calitativă în relațiile dintre UE și Mercosur. După o istorie de peste două decenii, acordul începe acum să aibă efecte practice. În același timp, data de 1 mai trebuie privită dintr-o perspectivă clară: nu este destinația finală, ci deschiderea unei noi etape.

Aplicarea provizorie marchează o schimbare calitativă în relațiile dintre UE și Mercosur. După o istorie de peste două decenii, acordul începe acum să aibă efecte practice. În același timp, data de 1 mai trebuie privită dintr-o perspectivă clară: nu este destinația finală, ci deschiderea unei noi etape”, a declarat Pablo Sader, ambasadorul Uruguayului la UE pentru Politico.

Cum s-a ajuns în această situație

Acordul a fost susținut puternic de Germania, interesată să își crească exporturile industriale, în timp ce Franța și Polonia s-au opus, invocând riscuri pentru agricultorii locali.

Președintele francez Emmanuel Macron a blocat inițial acordul la începutul lui 2024, însă slăbirea poziției sale politice a permis reluarea procesului sub conducerea Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Aceasta a finalizat negocierile în decembrie și a semnat acordul în ianuarie.

Ce beneficii aduce acordul

Acordul prevede eliminarea treptată a tarifelor pentru peste 90% din exporturile UE, inclusiv automobile, produse farmaceutice, vinuri și băuturi spirtoase, precum și ulei de măsline. De asemenea, vor fi reduse barierele netarifare și se vor deschide piețele de achiziții publice.

Potrivit Comisiei, exporturile UE către Mercosur ar putea crește cu 39% până în 2040, atingând 50 de miliarde de euro.

„Beneficiile sunt reale și vizibile încă de pe acum. Tarifele încep să scadă. Companiile obțin acces la noi piețe. Investitorii beneficiază de predictibilitatea de care au nevoie”, a declarat von der Leyen într-o postare pe X.

Însă beneficiile se vor concretiza mai lent în cazul anumitor produse.

„În majoritatea cazurilor, reducerile tarifare vor fi introduse treptat, pe o perioadă de 10-15 ani. Prin urmare, efectele economice se vor face simțite în primul rând pe termen mediu și lung”, a declarat Oliver Richtberg, directorul departamentului de comerț exterior al federației germane de inginerie VDMA.

Un caz special este șampania franceză, deja scutită de tarife vamale, față de nivelul anterior de 20%.

Impact limitat asupra agriculturii europene

Exporturile de carne de vită din Mercosur vor beneficia de un tarif redus de 7,5% pentru un plafon anual de 99.000 de tone, peste care se va aplica în continuare un tarif de 40%.

„Prima tranșă a cotelor agricole va fi aplicată de ambele părți, iar aproape nimeni nu va observa acest lucru. Cu siguranță, nu va exista niciun efect vizibil pe piața cărnii de vită din UE”, a declarat Rupert Schlegelmilch.

Ce urmează: un proces lung de ratificare

Procesul este departe de final. Parlamentul European ar putea aștepta până la doi ani pentru un vot final, iar parlamentele naționale din cele 27 de state membre trebuie, la rândul lor, să ratifice acordul.

Europa poate fi încrezătoare că, până când Parlamentul va lua decizia finală, acordul va fi dat deja roade economice și politice”, a declarat Bernd Lange, un social-democrat german care prezidează Comisia pentru comerț a Parlamentului European

Comisarul european pentru comerț, Maroš Šefčovič, consideră că acordul va trece testul juridic, întrucât multe dintre întrebările ridicate au fost abordate în mod satisfăcător în cadrul examinării anterioare a acordului comercial cu Singapore.

Dacă Curtea de Justiție sau legislatorii ar respinge în cele din urmă acordul, Comisia Europeană ar trebui să o ia de la capăt.

Având în vedere că China a detronat deja UE din poziția de principal partener comercial al Mercosur, acesta este un lux pe care blocul nu și-l poate permite, a afirmat Šefčovič.

„Până în 2032, ne vom întoarce la situația de acum 10 ani”, a declarat el legislatorilor la începutul acestui an.

Alte state precum Columbia și Panama și-au exprimat interesul de aderare.Venezuela, suspendată în timpul mandatului fostului președinte Hugo Chávez, are în vedere o revenire, iar Bolivia face pași discreți în această direcție.

O sursă apropiată lui António Costa, președintele Consiliului European, a declarat că „extinderea parteneriatelor noastre cu noi parteneri este o modalitate de a promova alte poli de integrare regională”.


Recomandarea autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

SUA vor retrage cinci mii de soldați din Germania

În urma schimbului de replici dintre Donald Trump și Friedrich Merz, SUA vor retrage cinci mii de militari dintre cei 35 de mii aflați...

SUA au aprobat un pachet militar de 8,6 miliarde de dolari, inclusiv un sistem Patriot pentru aliații din Golf

Washingtonul accelerează consolidarea apărării aliaților din Orientul Mijlociu, după ce a aprobat vânzări de armament de peste 8,6 miliarde de dolari, inclusiv un sistem...

Donald Trump îl critică pe Joe Biden pentru ajutorul dat Ucrainei: A părut un prost

„Președintele Trump: Biden a părut ca un prost și a dat mult din ce aveam noi Ucrainei. Și au cheltuit 350 de miliarde de...

ULTIMA ORĂ