Minivacanța de 1 mai, Ziua Muncii, este prilejul perfect pentru a petrece timp cu familia sau prietenii. Astfel, zeci de copii și părinți au ales să meargă la Delfinariul din Constanța în prima zi de weekend.
1 mai, Ziua Muncii, a picat anul acesta într-o zi de vineri. Astfel, elevii și angajații au avut parte de o minivacanță, ocazie perfectă pentru câteva zile de relaxare la munte sau la mare.
Delfinariul din Constanța este una dintre atracțiile turistice preferate ale românilor, dovadă fiind numărul mare de vizitatori de astăzi. La ora prânzului, se formase coadă la casele de bilete. Demonstrațiile cu delfini sunt printre preferatele turiștilor, astfel că oamenii au fost prezenți în fața Delfinariului încă de la primele ore ale dimineții.
Imaginile surprinse de reporterul Gândul arată coada formată la casele de bilete, dar și turiști aflați la plimbare în zona din jurul complexului. Deși vremea nu a fost cea mai călduroasă în minivacanța de 1 mai, asta nu i-a oprit pe turiști să viziteze litoralul.
Cât costă un bilet la Delfinariu
Conform tarifelor afișate la casierie, un bilet întreg pentru demonstrațiile cu delfini costă 74,37 lei pentru adulți. Elevii și studenții achită 17,76 lei, iar copiii sub 7 ani beneficiază de acces gratuit.
Programul demonstrațiilor variază în funcție de zi. De luni până vineri are loc o singură reprezentație, la ora 13:00, iar în weekend sunt programate trei spectacole, la orele 11:00, 13:00 și 15:00.
Recomandarea autorului:
Cât costă o noapte de cazare în Hotelul Simonei Halep din Mamaia Nord, acum, în mai 2026
Accident grav cu ATV-ul în Prahova: un bărbat a murit, iar un copil de 6 ani a fost rănit
MAI MULT GANDUL.RO






