Cât a ajuns să coste o bere la o terasă din Balcic, în mai 2026. Vicepreședintele ANAT: „Oameni buni, treziți-vă!”

Adrian Voican, vicepreședintele ANAT, a transmis un mesaj pe Facebook legat de un meniu al unui local situat pe litoralul bulgăresc. Iată cât a ajuns să coste o bere la malul Mării Negre, în Bulgaria.

Vara se apropie cu pași repezi, iar litoralul bulgăresc se află, de obicei, printre preferințele multor turiști români. Odată cu trecerea Bulgariei la zona euro, toate prețurile afișate au tranzitat și ele din leva la euro. Aderarea la zona euro a avut loc la data de 1 ianuarie 2026, iar turiștii ajunși în vacanță în Bulgaria vor plăti în numerar sau cu cardul direct în moneda euro. Acum, pe Facebook circulă o imagine în care apar prețurile pentru diverse băuturi dintr-un meniu al unui local din Balcic.

Meniul unui local din Balcic, Bulgaria / foto: Facebook

Tot mai mulți turiști își pun problema dacă această schimbare (de la leva la euro) va duce la costuri mai ridicate pentru vacanțe. Odată cu majorarea prețurilor la alimente și servicii în România, plecarea într-o vacanță în străinătate este privită cu ochi critici. De aceea, acum turiștii pun în balanță dacă un sejur de câteva zile peste hotare mai reprezintă o opțiune avantajoasă sau nu. Astfel, decizia de a alege o destinație nu mai depinde doar de peisaje sau de calitatea serviciilor, ci și de felul în care fiecare își organizează bugetul și își ajustează stilul de consum.

Cât costă o bere în Balcic

Adrian Voican, vicepreședintele ANAT, a atras atenția asupra prețurilor practicate pe litoralul bulgăresc. A făcut comparație și cu alte prețuri din Vama Veche. Așa cum se poate observa în imaginea de mai sus, o bere într-un local din Balcic poate costa între 3.97 euro și 7.97 euro (între 20 și 42 de lei, dacă ne raportăm la cursul BNR actual).

„Prețuri șoc în Bulgaria! La Balchik, prețuri ca în Grecia sau Italia. După trecerea la EUR și mărirea taxelor. În fiecare zi văd pe SM prejudecata că în Bulgaria prețurile sunt mult mai mici decât la noi! Oameni buni, treziți-vă! Profitând de Schengen și bucuria unei plimbări pe faleză de la Balcic, la poalele Castelului Reginei Maria, ne-am oprit la o terasă oarecare, nu de fițe, să bem o bere și să ne delectăm cu primul Tarator al verii.

Venim din Vamă, unde o bere costă chiar și 10-15 lei. Aici dublu sau triplu! Un simplu Heineken la 0,33l… 32 lei! Atmosfera e plăcută, desigur! 10 romani la 1 bulgar. Doar… prețurile acelea mici au dispărut cu desăvârșire!”, scrie vicepreședintele ANAT pe Facebook.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Envato – imagini cu rol ilustrativ; colaj Gândul; Facebook

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Austria: O „relicvă de război” a explodat la un foc de tabără. Cinci copii au fost răniţi

Cinci copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani au fost răniţi sâmbătă seara în nordul Austriei, după ce o „relicvă de război”...

Primarul din Ramstein, unde sunt găzduite Forţele Aeriene Americane în Europa, avertizează asupra consecinţelor retragerii trupelor SUA din Germania

Primarul oraşului Ramstein-Miesenbach, Ralf Hechler, a declarat duminică, pentru DPA, că retragerea a 5.000 de militari americani din Germania, anunţată de preşedintele SUA, Donald...

Un TIR încărcat cu 2 tone de hârtie a luat foc pe DN 7. Pompierii au stins flăcările, dar cabina camionului şi hârtia au ars complet

Un autocamion încărcat cu două tone de hârtie a luat foc în mers pe drumul naţional 7, în dreptul localităţii vâlcene Milcoiu. Traficul rutier...

ULTIMA ORĂ