Nicușor Dan, alături de Maia Sandu în drum spre reuniunea Comunității Politice Europene de la Erevan

În drum spre Armenia, unde voi participa, alături de doamna Președintă, Maia Sandu, la Grupul pentru Republica Moldova, care se va desfășura în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de președintele României. 

„Înființat în 2024, la inițiativa comună a României și Franței, acest grup are ca obiectiv consolidarea sprijinului internațional acordat Republicii Moldova”, mai spune șeful de stat despre inițiativa la care va participa. 

Liderul de la București și-a anunțat și agenda pentru următoarele zile: „Mâine voi organiza o discuție informală privind impactul Coridorului Vertical de Gaze asupra securității energetice regionale, la care vor participa o serie de lideri regionali. Totodată, voi co-prezida, alături de președintele Muntenegrului, Jakov Milatović, o masǎ rotundă pe tema dezinformării și amenințărilor hibride”. 

Președintele României va participa, de asemenea, la o reuniune a Coaliției Europene Împotriva Drogurilor (ECAD), inițiativă lansată de Franța și Italia, la care România a aderat încă de la înființare. 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Cutremur în România duminică, în jurul prânzului. Ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea 3,1 s-a produs duminică în zona seismică Vrancea, județul Buzău, anunță Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul s-a...

Trafic îngreunat pe DN1, între Brașov și București, după vacanța de 1 Mai. Ce rute alternative au șoferii la dispoziție

Ultima zi din minivacanța de 1 Mai vine la pachet cu trafic intens, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Circulația pe DN1 între Brașov și...

Trafic îngreunat pe DN1, între Brașov și București, după vacanța de 1 Mai. Ce rute alternative au șoferii la dispoziție

Ultima zi din minivacanța de 1 Mai vine la pachet cu trafic intens, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Circulația pe DN1 între Brașov și...

ULTIMA ORĂ