Una dintre cele mai mari centrale sindicale din România recrutează zeci de experți județeni. Este vorba de un amplu proiect implementat în colaborare cu Banca Mondială și care vizează reforma avansată a Serviciului Public de Ocupare. Iată ce condiții trebuie îndeplinite de cei care sunt interesați de ofertă.
Într-un mesaj publicat pe contul de socializare, Blocul Național Sindical informează că scoate la concurs 42 de posturi de experți județeni. Este vorba de experți de implementare județeană în cadrul proiectului SMART SPO.
Studii superioare și experiență în lucrul cu publicul, condițiile cheie ale posturilor scoase la concurs
Protest al sindicaliştilor din Educaţie, în Piaţa Victoriei / Sursa foto: Alexandra Pandrea (GÂNDUL)
Blocul Național Sindical angajează! Avem 42 de posturi disponibile de experți județeni (câte unul pentru fiecare județ) în cadrul proiectului SMART – SPO.
Blocul Național Sindical angajează!
Căutăm Experți Implementare Județeană în cadrul proiectului SMART SPO.
Avem 42 de posturi disponibile (câte unul în fiecare județ).
Posturile disponibile presupun activitate în cadrul AJOFM/ ANOFM. Veți furniza informare și consiliere pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă!
Contract: 42 luni | Program: 8 ore/zi
Condiții esențiale:
Studii superioare
Experiență în lucru cu publicul
Abilități de comunicare și organizare
Pentru mai multe detalii despre poziție și proiect, accesează site-ul BNS, link în primul comentariu, se arată în anunț.
Ce este SMART SPO
- Potrivit site-ului Ministerului Muncii, proiectul „SMART SPO – Servicii moderne, accesibile și pregătite pentru viitor” este finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, cu un buget de 183 milioane euro și termen de finalizare 31 decembrie 2029.
- Proiectul are ca obiectiv modernizarea Serviciului Public de Ocupare din România, prin adaptarea serviciilor la nevoile actuale ale pieței muncii și prin creșterea eficienței și accesibilității acestora pentru persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și pentru angajatori.
- „SMART SPO” marchează o premieră la nivel național: este primul proiect implementat de o instituție publică din România pe baza mecanismului Financing Not Linked to Costs (FNLC), în care finanțarea europeană este acordată exclusiv în funcție de rezultatele obținute, nu de cheltuielile realizate. Acest model inovator permite o abordare mai flexibilă și orientată spre impact concret.
- Proiectul este realizat cu sprijinul Băncii Mondiale, care oferă asistență tehnică pentru reforma avansată a Serviciului Public de Ocupare.
AUTORUL RECOMANDĂ
MAI MULT GANDUL.RO









