Ce se întâmplă cu leul în pragul moțiunii de cenzură: cursul BNR a crescut cu 5 bani

Moneda națională continuă să se deprecieze, în raport cu euro, la o zi înaintea moțiunii de cenzură, când moneda europeană a ajuns la 5.1998, potrivit cursului BNR de la ora 13:00.

Euro a crescut cu 5 bani, comparativ cu ziua de joi, 30 aprilie, când moneda europeană a atins un nou prag psihologic de 5,1952 lei.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a transmis joi că actualele mișcări sunt temporare și legate de incertitudinile din piață.

„Azi a fost o zi foarte agitată pe piață, așa se întâmplă în perioade de incertitudine, dar pe ultimele date pe care le avem la dispoziție putem spune că situația se va mai calma”, anunță purtătorul de cuvânt al BNR, pentru Profit.ro.

Deprecierea leului, în favoarea monedei euro, ar putea prevesti un nou val de scumpiri. Ratele la creditele în euro, utilitățile calculate la cursul euro, dar și alimentele din import ar putea suferi majorări de prețuri.

Tensiunile politice se transmit în îngrijorarea piețelor

În contextul crizei politice declanșate de PSD, care s-a aliat cu AUR pentru a îl demite pe premierul Ilie Bolojan, investitorii au început să vândă iar din deținerile lor de obligațiuni în lei ale României și să își retragă banii din România, ceea ce pune presiune pe curs din moment ce la retragere leii investitorilor se schimbă în valută.

În același timp, populația se refugiază în general în euro în perioade de incertitudine, paradoxal inclusiv din cauza temerilor de depreciere eventuală a leului, element ce pune presiune suplimentară pe curs.

Ce efecte are deprecierea monedei naționale

Efectele acestei deprecieri se vor resimți imediat în buzunarele românilor. O depreciere controlată spre pragul de 5,2 lei este deja vizibilă în piața interbancară, însă scenariul pesimist vizează o explozie a prețurilor la combustibil.

Pe lângă scumpirile de la pompă, instabilitatea politică a dus deja la creșterea dobânzilor la care statul se împrumută, acestea ajungând la 7,4%. Această schimbare înseamnă un cost suplimentar de 250 de milioane de euro pentru bugetul de stat, bani care reprezintă doar dobânzi acumulate într-un interval scurt de timp.

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Suedia va lansa zece sateliți militari în spațiu. Motivele invocate de Stockholm pentru dezvoltarea programului

Suedia a lansat pe orbită primul său satelit militar propriu. În următorii doi ani, țara intenționează să lanseze aproximativ zece sateliți, care vor fi...

Suedia va lansa zece sateliți militari în spațiu. Motivele invocate de Stockholm pentru dezvoltarea programului

Suedia a lansat pe orbită primul său satelit militar propriu. În următorii doi ani, țara intenționează să lanseze aproximativ zece sateliți, care vor fi...

Salvaţi Copiii: Unu din trei copii îşi doreşte mai mult timp cu familia şi mai multe ore petrecute în aer liber. Aproape jumătate vor mai mult timp pentru somn....

Aproape unu din doi copii ar dori să poată aloca mai mult timp pentru somn, oboseala fiind explicată prin durata zilnică mare acordată şcolii,...

ULTIMA ORĂ