Chivu, dezlănțuit după primul titlu de antrenor, cucerit cu Inter. „Made in Romania”, hitul serii în vestiarele de pe „Giuseppe Meazza”

Fostul internațional român Cristi Chivu a câștigat primul său titlu ca antrenor, cu Inter Milano, duminică seara, 3 mai. În etapa a 35-a din Serie A, echipa „nerazzurro” a învins-o pe Parma cu 2-0, pe „Giuseppe Meazza”.

Inter a obținut al 21-lea său titlu de campioană la primul sezon cu Chivu pe bancă.

Inter, în fața eventului

Fostul fundaș român a preluat formația din Milano având doar 13 partide ca antrenor în Serie A, chiar pe banca Parmei, în sezonul trecut. El a salvat de la retrogradare gruparea din Emilia-Romagna având un final de campionat impresionant.

Duminică, golurile Interului au fost marcate de Marcus Thuram (min. 45) și Henrih Mhitarian (min. 80). Cu trei etape înainte de finalul sezonului, trupa pregătită de Chivu are 12 puncte avans față de următoarea clasată, Napoli, câștigătoarea titlului în sezonul precedent.

Chivu are trei titluri cu Inter și ca jucător, cucerite în 2008, 2009 și 2010.

Inter Milano are șansa de a realiza eventul în ediția actuală, dacă o va învinge pe Lazio în finala Cupei Italiei. Partida este programată pe 13 mai, pe Stadio Olimpico, din Roma.

Chivu, udat cu șampanie de jucători, în vestiar

La finalul meciului cu Parma, petrecerea jucătorilor s-a mutat de pe gazon la vestiare, acolo unde antrenorul Interului a fost în centrul atenției. Descătușat, tehnicianul român a dat frâu liber emoțiilor, bucurându-se ca un copil alături de elevii săi. Chivu a dansat, a cântat și s-a lăsat udat cu șampanie de superstarurile alături de care a cucerit primul trofeu de campion ca antrenor.

Hitul serii în vestiarele de pe Giuseppe Meazza a fost „Made in Romania”, piesa interpretată de Petrică Cercel, pe care mijlocașul turc Hakan Calhanoglu a promovat-o puternic, făcând-o celebră la nivel internațional.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Cristi Chivu, campion cu Inter în Italia. Echipa pe care o antrenează românul a învins Parma și a luat titlul

Cristi Chivu a comentat ancheta procurorilor italieni care vizează clubul Inter: „Sunt plătit doar ca să antrenez”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Oamenii de știință au descoperit 100 de planete datorită unui sistem de inteligență artificială. Tehnologia a fost aplicată unui satelit NASA

Astronomii de la Universitatea din Warwick au confirmat existența a peste 100 de exoplanete, inclusiv 31 de lumi identificate recent, folosind un nou sistem...

Război în Ucraina, ziua 1530. Moscova, atacată cu drone. Explozie la o clădire rezidențială din centrul capitalei Rusiei

Războiul din Ucraina a intrat, luni, 4 mai 2026, în a 1530-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Forțele ucrainene au...

Emiratele și Qatar își consolidează legăturile cu Coreea de Sud și pregătesc un nou coridor comercial Golful Persic-Asia

Acordul dintre Emiratele Arabe Unite și Coreea de Sud a fost semnat la o zi după retragerea Abu Dhabi din OPEC, marcând o schimbare...

ULTIMA ORĂ