DNA Iași a pus sechestru asigurător pe bunurile jurnalistului Cătălin Antohe. Antohe contestă ordonanța: „Nu au nicio probă, e un mare abuz!”

DNA Iași a pus sechestru asigurător pe bunurile jurnalistului Cătălin Antohe. Este o decizie surprinzătoare în dosarul privind rețeaua în care a fost pus sub urmărire penală, la începutul lunii noiembrie 2025, jurnalistul Cătălin Antohe de la Cetățeanul.ro.

Prin Ordonanța din 17 aprilie 2026, procurorul Simon Rotundu, care a preluat dosarul de la fosta șefă a DNA Iași, Cristina Chiriac, a instituit un sechestru rapid asupra tuturor bunurilor jurnalistului, sub acuzația de șantaj și complicitate la trafic de influență.

Cazul Fănel Bogoș din Vaslui

Dosarul a fost deschis și instrumentat în baza unor indicii legate de o presupusă rețea de traficanți de influență în favoarea afaceristului Fănel Bogoș din Vaslui. La DNA Iași, ancheta a fost demarată chiar de actualul procuror general al PICCJ, Cristina Chiriac, la acea vreme șef al acestei structuri.

Antohe s-a trezit atunci pus sub acuzare pentru șantaj și complicitare la trafic de influență, reținându-se la acel moment că ar fi publicat mai multe articole negative la adresa șefului Direcției Sanitar Veterinare Vaslui, Mihai Ponea, iar suma cu care ar fi fost plătit ar fi de 11.900 lei.

Fănel Bogoș a fost arestat preventiv în acest dosar pentru că – afirma procurorul anticorupție – ar fi pus la bătaie 1,5 milioane de euro ca să îl dea jos din funcție pe Mihai Ponea, angrenând în acest demers persoane din mediul politic sau din serviciile secrete, fapt ce a făcut ca presa să numească această ancetă drept dosarul „Rezervișilor”.

Bolojan intră în scenă

Tot atunci s-a vehiculat și numele premierului Ilie Bolojan, explicațiile din partea acestuia fiind că Bogos a fost într-o audiența la el care a durat doar 15 minute, timp în care nu ar fi discutat nimic despre problemele pe care afaceristul le avea cu șeful DSVSA Vaslui, Mihai Ponea.

Conform informațiilor DNA Iași din noiembrie 2025, Fănel Bogos ar fi apelat la mai multe persoane care să îl ajute să îl destituie din funcție pe Ponea pentru că a primit mai multe ordonanțe de suspendare a activității fermei sale VANBET SRL. Mai mult, șeful DSV Vaslui nu îi aprobase un dosar de despăgubire de 3 milioane de lei, după ce s-a descoperit un focar de salmoneloză la una dintre fermele sale de găini ouătoare din Vaslui.

Fănel Bogoș a câștigat în instanță cele 3 milioane lei despăgubire

Totuși, Curtea de Apel Iași a dat o primă lovitură anchetei demarate de DNA Iași, întrucât Fănel Bogoș a câștigat în instanță cele 3 milioane lei despăgubire.

Acum, în ordonanța de instituire a măsurilor asigurătorii, DNA Iași, prin procurorul Rotundu, susține că jurnalistul Antohe, la inițiativa lui Bogoș și împreună cu Hanț Constantin Dăuț și Pîrvu-Ularu Silviu, contra unor sume de bani, ar fi efectuat acte de constrângere (publicarea unui articol denigrator pe site-ul Cetăeanul.net) a numitului Ponea Mihai, director executiv al DSVSA Vaslui pentru ca acesta, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, să aprobe dosarele de despăgubire întocmite de Bogos Fănel pentr SC VANBET SRL, urmărindu-se încasarea pe nedrept a unor sume de bani (n.r. – ulterior, Curtea de Apel Iași a decis definitiv că Bogos trebuie să primească despăgubirile).

În aceeași ordonanță, procurorul Rotundu, care abia preluase dosarul de la fosta șefă DNA Iași, Cristina Chiriac, a mai menționat faptul că în perioada martie-august 2025, Antohe, prin acțiunile întreprinse, cu intenție, a sprijinit pe Hanț și Pîrvu, care au pretins lui Bogos că ei cunosc persoane din DNA și DIICOT ce ar putea să îi fabrice dosare lui Ponea pentru a fi destituit din funcție.

Motivația procurorilor

Procurorul a motivat ordonanța considerând că sunt îndeplinite condițiile pentru instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse. Sub sechestru au fost puse sumele de 13.515 euro, 190 lire sterline și 1500 lei ridicate de la domiciliul lui Cătălin Antohe.

Pe scurt, aceasta e povestea. Mandatul de percheziție acasă la Cătălin Antohe a fost semnat pe 3.11.2025 de procurorul șef al DNA Iași Cristina Chiriac și autorizat de Tribunalul Vaslui, în scopul descoperirii și strângerii de probe.

Perioada coincide cu decizia Curții de Apel Iași prin care Fănel Bogos a câștigat definitiv procesul cu DSVSA Vaslui în urma căruia trebuia să primească 3 milioane lei despăgubiri.

Ce a omis procurorul înainte de emiterea ordonanței de instituire a sechestrului

Jurnalistul Cătălin Antohe a contestat la instanță acest sechestru impus prin ordonanță de procurorul Rotundu.

El solicită admiterea constestației, desființarea în integralitate a actului atacat precum și ridicarea sechestrului insttuit pe sumele ridicate la percheziție. Antohe, prin apărătorul său, consideră că măsura dispusă de procuror a fost netemeinică și nelegală. Judecata are loc în data de 5 mai la Tribunalul Vaslui.

Din ordonanța contestată rezultă că extinderea urmăririi penale față de contestator a fost dispusă la data de 25.03.2026, sub aspectul unei presupuse complicități la trafic de influență.

“Tot ordonanța arată, însă, în mod esențial, că folosul patrimonial pretins de organele de urmărire penală, evaluat la aproximativ 200.000 lei, ar fi fost obținut de numiții Hanț și Pârvu-Ularu, printr-un contract de consultanță încheiat între Profesional Consulting Q24 și SC Vanbet SRL, nu de constatator”, se menționează în contestație.

Reacția lui Antohe

Jurnalistul arată că nu există nicio dovadă că el ar fi săvârșit faptele de care este acuzat și că “un element factual esențial, omis din ordonanța atacată, privește natura și destinația sumelor încasate de SC Best Press Advertising SRL în legătură cu activitatea sa comercială”.

Exclusiv pentru Gândul, Cătălin Antohe afirmă că toate veniturile obținute de forma sa au fost din contracte de publicitate legal încheiate și declarate fiscal, ceea ce se poate vedea și din documentele aflate la dosar.

“Organele judiciare au verificat conturile mele bancare și ale firmei și aveau la dispoziție explicația licit documentată a sumelor, dar au ignorat complet acest lucru. Consider că asupra mea se săvârșeste un mare abuz!”

Recomandarea autorului: Jurnalistul pus sub acuzare de DNA în dosarul în care apare și numele premierului Bolojan răspunde, în exclusivitate pentru Gândul: “Mă autodenunț…”/”Am avut un contract de publicitate”/”Publicitatea nu a fost condiționată nicio clipă”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

CCA, despre faza care a decis meciul Universitatea Craiova – Dinamo: Decizia de a acorda golul este corectă

Potrivit analizei video prezentate de președintele CCA, Kyros Vassaras, golul marcat de jucătorul Craioveni, Steven Nsimba, în minutul 90+1, la scorul de 1-1, a...

UPDATE – Incendiu la bordul unei nave sud-coreene, în urma unei explozii în strâmtoarea Ormuz

O navă sud-coreeană „a luat foc” în urma unei „explozii” care a avut loc în strâmtoarea Ormuz, potrivit autorităţilor sud-coreene.

Cum sunt evaluate ştiinţific produsele fără fum: o privire în culisele cercetării Philip Morris International

Philip Morris International (PMI) şi-a asumat, la nivel global, obiectivul de a construi un viitor fără fum, în care ţigările sunt înlocuite cu alternative...

ULTIMA ORĂ