Premieră: Fibroza pulmonară tratată prin aerosoli. Cum ar putea celulele stem să schimbe viitorul bolilor pulmonare grave

Studiul a fost coordonat de o echipă multidisciplinară de cercetători chinezi, condusă de profesorul Zhijie Chang de la Universitatea Tsinghua din Beijing, una dintre cele mai prestigioase instituții academice din China și din Asia. Noutatea studiului nu stă doar în faptul că s-au folosit celule stem prelevate din cordonul ombilical, ci în modul cu totul nou de a livra terapia. Până acum, terapia cu celule stem presupunea perfuzii intravenoase, injectare directă în țesutul afectat sau alte proceduri invazive.

Cercetătorii au folosit veziculele extracelulare, particule microscopice eliberate natural de celulele stem, care conțin proteine, ARN mesager și factori de creștere și care transmit semnalele terapeutice ale celulelor de origine. Nebulizarea transformă veziculele într-un aerosol fin, pe care pacientul îl inhalează direct. Astfel, tratamentul ajunge nemijlocit la nivelul alveolelor pulmonare afectate, evită circulația sistemică și poate fi repetat frecvent, fără proceduri invazive. Pentru pacienții cu fibroză avansată, care adesea nu tolerează intervenții agresive, metoda oferă o alternativă semnificativ mai blândă
.
Rezultatele studiului au evidențiat reducerea inflamației locale, modularea răspunsului imun și stimularea mecanismelor naturale de reparare a țesutului pulmonar. Mecanismul implică reprogramarea macrofagelor pulmonare dintr-un profil pro-inflamator într-unul anti-inflamator și regenerativ, un proces documentat anterior în studii preclinice și acum confirmat pentru prima dată la om prin administrare inhalatorie.

„Celulele stem mezenchimale din cordonul ombilical și din placentă au proprietăți care le fac particular potrivite pentru terapiile regenerative. Sunt celule tinere, cu o capacitate ridicată de multiplicare și diferențiere, și cu un profil imunologic favorabil, ceea ce înseamnă că pot fi utilizate și în context alogen, adică de la donator la primitor, cu un risc redus de respingere”, explică dr. Bogdan Coltor, reprezentant medical Cord Blood Center.

Spre deosebire de celulele prelevate de la adulți, care acumulează în timp mutații, uzură celulară și expuneri la factori toxici sau infecțioși, cele din țesuturile perinatale sunt „ferite” de aceste influențe. Sunt practic la începutul existenței lor biologice, ceea ce le conferă o vitalitate și o eficiență terapeutică greu de obținut din alte surse.

Fibroza pulmonară este o afecțiune progresivă și ireversibilă, în care țesutul pulmonar sănătos este înlocuit treptat de țesut cicatricial, reducând capacitatea de respirație. Formele idiopatice au o supraviețuire medie de 3-5 ani de la diagnostic, iar opțiunile terapeutice actuale se limitează la două medicamente antifibrotice, care pot încetini evoluția fără a inversa leziunile. Transplantul pulmonar rămâne singura opțiune curativă, dar accesibilă unui număr foarte mic de pacienți.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Proclamarea locală a Sfintei Mavra de pe Ceahlău / Mesajul Patriarhului Daniel: „Aceste sfinte femei sunt mame spirituale ale poporului român”

Luni, la Mânăstirea Durău a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mavra de pe Ceahlău, una dintre cele 16 femei românce canonizate...

Proclamarea locală a Sfintei Mavra de pe Ceahlău / Mesajul Patriarhului Daniel: „Aceste sfinte femei sunt mame spirituale ale poporului român”

Luni, la Mânăstirea Durău a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mavra de pe Ceahlău, una dintre cele 16 femei românce canonizate...

Neptun Deep, cu un pas mai aproape de producție. Începe faza de instalare în cadrul proiectului de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră

Castoro 10 și Castoronne, venite din Brazilia și Malta, au ajuns zilele acestea în zona Tuzla, aproape de microtunelul de sub plajă, care le...

ULTIMA ORĂ