Reacția ministrului Finanțelor la explozia cursului euro. Instabilitatea politică împinge leul la minim istoric

La finalul ședinței extraordinare de Guvern, oficialul a subliniat că nivelul cursului de schimb, care a urcat la aproape 5,2 lei pentru un euro, reflectă tensiunile din ultimele săptămâni.

Potrivit acestuia, piețele financiare reacționează în principal la două elemente: credibilitatea traiectoriei fiscal-bugetare și capacitatea României de a atrage fonduri europene, inclusiv prin PNRR.

„Investitorii și agențiile de rating se uită dacă România își menține disciplina fiscală și dacă reușește să absoarbă banii europeni. Turbulențele politice sunt văzute ca un risc major pentru aceste obiective”, a declarat Nazare.

Ministrul a explicat că presiunile asupra leului nu sunt izolate, ci vin în contextul unor factori multipli, inclusiv creșterea dobânzilor la care statul se împrumută. Acestea au fost influențate atât de contextul internațional, cât și de evoluțiile interne, precum anunțul moțiunii de cenzură.

În acest context, oficialul a indicat că stabilizarea cursului depinde direct de clarificarea situației politice.

„În momentul în care există predictibilitate, presiunile asupra cursului și nivelul dobânzilor se temperează”, a precizat el.

Pe lângă evoluțiile din piața valutară, Nazare a atras atenția asupra riscurilor legate de implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, într-un moment critic pentru finalizarea programelor. Potrivit acestuia, administrația publică trebuie să accelereze implementarea a peste 11.000 de proiecte pentru a evita pierderea finanțărilor.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Guvernul a aprobat plafonul la Noua Casă – 500 milioane lei. Plafonul de anul trecut a fost tot 500 milioane lei, dar s-au folosit doar 34 milioane lei

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi un plafon de 500 de milioane de lei pentru programul de credite ipotecare Noua Casă. Anul trecut,...

Bani de la Bruxelles pentru România – poate primi luna aceasta avizul pentru plata a 2,62 miliarde euro, aferente cererii de plată nr. 4 din PNRR

Evaluarea preliminară a Comisiei Europene pentru cererea de plată nr. 4 a fondurilor din PNRR indică o sumă finală de 2,62 miliarde euro, granturi,...

Mesajul Ucrainei la evenimentul găzduit de Nicușor Dan la Erevan: Rutele pentru gaz non-rusesc sunt „singura cale viabilă”

Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiha, a afirmat că energia a devenit o chestiune de securitate și reziliență geopolitică, într-un mesaj publicat luni pe...

ULTIMA ORĂ