Sindicatele Polițiștilor cer demisia lui Pîslaru: „Nu cunoaște legislația sau amestecă lucrurile în mod insidios”

„FSNPPC solicită imperativ DEMISIA ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, pentru atacul grav și iresponsabil la adresa demnității rezerviștilor militari, pentru dezinformarea deliberată a opiniei publice și pentru subminarea stabilității sistemului de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională (SAOPSN), pilon fundamental al statului de drept, aflat deja sub o presiune sistemică fără precedent, în acest context geopolitic și militar extrem de volatil!  Nu puteți face «ordine în sectorul public» prin abuzuri legislative, prin încălcarea repetată a legii fundamentale și prin fake-news-uri guvernamentale”, acuză sindicatele.

Săptămâna trecută, joi, după adoptarea proiectului de lege privind interdicția cumulului pensie – salariu, care vizează limitarea cuantumului pensiei militare la 85%, pentru cei cu pensii militare sau speciale, Pîslaru a precizat:

Discutăm, repet, de acel fenomen de pensionare înainte de termen; înainte de termen nici măcar…este eufemism. Pensionarea la 30 și ceva de ani, 40 și ceva de ani, cu o pensie specială…”, a spus atunci ministrul interimar al Muncii.

Sindicaliștii acuză că declarația este „incitatoare la discordie”, afirmând că „urmează o linie injustă a declarațiilor politicianiste, pe care inclusiv premierul o urmează în spațiul public”.

Sindicaliștii afirmă că «Fenomenul» la care face referire Pîslaru „există doar în închipuirile domniei sale, pentru că media de vârstă a trecerii în rezervă cu drept la pensie militară de stat, în MAI și, în general, în SAOPSN, este de peste 52 de ani, după minim 25 de ani de activitate în domeniu, așa cum se întâmplă și în alte state NATO/UE, iar pensionările anticipate au cauze medicale, așa cum se întâmplă și în sistemului public de la noi și de oriunde”. 

Sindicaliștii susțin că ministrul interimar al Muncii „nu cunoaște legislația în materie” sau „amestecă lucrurile în mod insidios și răuvoitor”.

„Pensionarii militari nu fac parte dintre beneficiarii celor 6 sisteme de pensii stabilite prin legi speciale, ale căror drepturi se achită de către Casa Națională de Pensii Publice, ci sunt trecuți în rezervă și pensionați în baza Legii nr. 223/2025 privind pensiile militare de stat și se află în competența de gestiune a Caselor Sectoriale de Pensii din subordinea MApN, MAI și SRI”, transmite federația sindicală a polițiștilor.

Sindicaliști acuză că acest proiect legislativ este, de fapt, un „cap de pod către reinstituirea unor mecanisme neconstituționale de blocare a dreptului la muncă, în calitate de angajat sau colaborator al unor instituții publice, mecanisme care au mai fost demontate anterior, de două ori, de către CCR”.

Sindicaliștii au precizat și anterior că proiectul de lege privind reducerea cumulului pensie-salariu că încalcă dreptul la muncă și îi privează pe lucrătorii din sectorul public de dreptul la pensie, afirmând că cei vizați sunt puși să aleagă între „două drepturi fundamentale deja dobândite”, dar și că proiectul ar crea un regim privilegiat pentru cei cu pensii contributive, în comparație cu personalul care beneficiază de pensii militare sau de serviciu.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Sportul se face mai ales individual, dar beneficiile cele mai puternice apar în gașcă

Conceptul #SportiviDeGașcă, care definește ediția din acest an a Maratonului Olteniei, un eveniment organizat de Distribuție Oltenia, este susținut de datele studiului „Cum se...

Exercițiile excentrice pentru antrenament eficient câștigă popularitate în rândul specialiștilor. Metoda revoluționară care îți crește forța cu mai puțin efort

Cercetătorul Ken Nosaka, de la Universitatea Edith Cowan din Australia, susține că acest tip de exercițiu ar trebui integrat mai des în rutina zilnică,...

Nicușor Dan: „Avem nevoie de alfabetizare media și de o monitorizare a evoluțiilor tehnologice, inclusiv în domeniul inteligenței artificiale”

Nicușor Dan a transmis, luni, în urma discuției cu președintele Muntenegrului, Jakov Milatovic, pe care a co-prezidat-o, că „avem nevoie de instituții mai puternice,...

ULTIMA ORĂ