„Nu-l mai atacați degeaba și nu vă mai legați de dumnealui încercând să evitați parteneriatul pe care îl faceți astăzi cu PSD. Pentru că vă dau o veste. După cum v-ați asociat astăzi cu PSD, degeaba țintiți să candidați la președinție că va fi și mai ușor să pierdeți data viitoare”, a declarat Miruță.
Acesta a acuzat că partidele și-au pierdut „busola morală” când i-au acuzat pe alții de „trădare de țară”, făcând referire chiar la propriul său caz.
„Încercați nu numai să vă acuzați unii pe alții de trădare națională, ci atunci să mă acuzați și pe mine. Fără fapte, fără dovezi, fără niciun fel de document. Vă este frică de faptul că unii dintre dumneavoastră au fost trimiși la procurori, să fie verificați despre cum au ajuns în funcții de conducere și despre cum au căpătat această influență”, a declarat Miruță.
Miruță acuză că PSD și-a bătut joc, în anii de guvernare, de fabricile naționale, acolo unde acum „cresc buruieni”.
„Astăzi, într-o țară cu război la graniță, România, după 36 de ani în care toată industria asta de apărare a fost butonată de Partidul Social-Democrat, ajungem ca în cele mai multe din fabricile din România să avem buruieni”, a acuzat Miruță.
Miruță spune că la Guvern, în doar câteva luni, au fost puse bazele unor fabrici noi de armament. Vorbind despre SAFE, a precizat că a impus condiții clare armamentul contractat să fie produs în România.
„În câteva luni, la Ministerele Economiei, Apărării, Ministerul Mediului, Ministerul de Externe, am început curățenia. Am repus în mișcare capacități de producție, am pus bazele unei fabrici noi în județul Brașov, am impus reguli clare pentru ca ce se contractează din partea Guvernului României în zona militară să fie produs în România cu fabrici în România. Nu cum am văzut la Ministerul Transporturilor în aceste zile că pentru un contract de 91 de trenuri nici măcar un geam nu a fost cerut să fie produs în România.”, a spus Miruță.
Acesta a acuzat că social – democrații vor să prea controlul țării, cu un procent de doar „20%” de voturi în Parlament.
Reamintim că, în plenul Camerei Deputaților, în puține momente se va vota moțiunea de cenzură prin care ar putea fi demis Guvernul Bolojan. Peste 400 de parlamentari sunt prezenți la votul acesteia.
MAI MULT MEDIAFAX