În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Crin Antonescu a vorbit despre lipsa de abilitate a președintelui Nicușor Dan în calitatea sa de mediator, dar și despre blocajul în care se află partidele pro-europene în vederea formării unei noi majorități. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Crin Antonescu îl laudă pe un ton ironic pe președintele Nicușor Dan pentru performanța de a-și deranja susținătorii prin abordările sale. Acesta critică modul de a acționa al președintelui într-un context atât de sensibil, cum este cel de față. De asemenea, critică declarațiile acestuia în care anunță așa-zisele consultări informale. Spune fostul lider liberal că aceste consultări informale nu se anunță, iar în cazul în care sunt anunțate, este necesar să ia parte la acestea partidele cu majoritate de voturi în Parlament, cum este și cazul partidului AUR.
„Acum o să vedem, pentru că în declarații președintele Nicușor Dan, acest personaj din ce în ce mai simpatic mie în ultima vreme, din motivele astea de înțeles, că nimeni nu putea să-i scoată din minți pe ăștia, pe haștagi și pe băsiști, cum o face domnia sa, îl felicit. Dar, pe de altă parte, e o chestiune. Consultări informale poți să faci totdeauna. Poți să te duci la poezie, poți să bei acolo o bere, să te duci la Cotroceni, să-i chemi, poți să te duci în pădure. Tu faci consultări informale câte vrei și când vrei. E dreptul tău. Dar alea, în principiu, nu se anunță. Când faci consultări în vederea abordării și rezolvării unei crize politice care ține de Parlament, trebuie să o faci cu toți. AUR e al doilea partid al țării.”
Crin Antonescu: „Cum se face un guvern fără AUR, dacă PNL-ul și USR-ul nu mai vor să fie cu PSD-ul?”
Antonescu caracterizează printr-o figură de stil stadiul actual al negocierilor din Parlament. Acesta remarcă blocajul în care partidele pro-occidentale se află. Formarea unei noi majorități devine imposibilă matematic atât timp cât acestea refuză colaborarea cu PSD, dar exclud categoric și AUR.
MAI MULT GANDUL.RO„Și mai departe, iarăși, discuția merge în niște termeni tot așa. Ne dă asigurări domnul Nicușor. Mă face curios. Am și spus că e ca un număr de iluzionism. Cum face să aibă un guvern fără AUR și toți ăștia, dar în care e clar, după toate declarațiile, că PNL-ul și USR-ul nu mai vor să fie cu PSD-ul? O să vedem. Eu am ceva idee. M-am și gândit la ghicitoarea asta.”



