Deținuții mai sunt aduși în fața instanței doar atunci când judecătorul apreciază că e necesar

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat, miercuri, în urma reexaminării, proiectul de lege inițiat în 2025 pentru modificarea Codului de procedură penală, astfel încât o persoană aflată în detenție să nu mai fie adus în fața instanței decât dacă judecătorul consideră că este absolut necesar.

Inițiatoarea, Alina Gorghiu (PNL), spune că forma adoptată de Parlament răspunde solicitărilor formulate în cererea de reexaminare transmisă de Președintele României și asigură un echilibru corect între necesitatea eficientizării procedurilor și respectarea deplină a drepturilor fundamentale.

„Legea introduce o regulă clară: persoanele aflate în detenție sunt aduse în fața instanței doar atunci când judecătorul apreciază că acest lucru este necesar, iar în celelalte situații participarea se realizează prin videoconferință, de la locul de detenție, în condiții care garantează exercitarea deplină a dreptului la apărare. Această soluție legislativă are un impact direct asupra scurtării termenelor de judecată; asupra eliminării întârzierilor generate de proceduri logistice sau de situații utilizate pentru amânări; asupra creșterii eficienței și predictibilității actului de justiție și asupra utilizării instrumentelor moderne în sistemul judiciar. Este un proiect care răspunde unei nevoi reale: mai puține pretexte pentru amânări și mai multă justiție efectivă. În același timp, dreptul la apărare este pe deplin exercitat — aceasta este garanția pe care legea o aduce”, a declarat inițiatoarea proiectului, Alina Gorghiu.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ministrul Finanțelor anunță îngrijorări după o discuție cu Fitch

Ministrul Finanțelor a discutat cu reprezentanții agenției de evaluare financiară Fitch Ratings privind situația politică din România, prezentându-le acestora date referitoare la execuția bugetară...

ULTIMA ORĂ