Incendiu puternic la o grădină zoo din Suceava. Au murit un ligru și un fazan

Incendiu puternic la o grădină zoologică din localitatea Zaharești, Suceava. La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentelor Suceava și Fălticeni, respectiv cei din cadrul Stației de Pompieri Gura Humorului, împreună cu lucrători ai SVSU Ilișești și Cornu Luncii, cu 8 autospeciale de stingere, o autoscară de salvare și lucru la înălțime, o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Incendiu violent la o grădină zoologică din Suceava

Proprietarul grădinii în vârstă de 62 de ani a suferit o intoxicație cu fum și a fost stabilizat de către echipajul SMURD, ulterior a fost preluat de către echipajul SAJ și este transportat la spital. Din nefericire un ligru și un fazan au murit, iar pompierii au reușit să salveze trei porci spinoși, șapte porci vietnamezi, două lame, trei canguri și un vultur.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Recomandările autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Sindicatul Liber Navalistul, chemat la negocieri de către lichidatorul judiciar al Şantierului Naval Mangalia pentru găsirea unor soluţii de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de...

Lichidatorul judiciar al Şantierului Naval Mangalia, CITR SPRL Filiala Constanţa, a chemat la negocieri Sindicatul Liber Navalistul pentru găsirea unor soluţii de evitare a...

Concedieri colective în două tranşe la şantierul naval Damen Mangalia. Angajaţii pot primi până la nouă salarii compensatorii. Ultimii salariaţi părăsesc compania pe 16 iulie 2026

O decizie inevitabilă, în contextul falimentului şantierului naval Damen Mangalia, s-a concretizat miercuri. Lichidatorul CITR a notificat sindicatul Navalistul şi autorităţile locale că în...

ULTIMA ORĂ