Miruță a găsit 21 de trenuri ”abandonate” în Gara Obor: ”Au fost lăsate să se decoloreze în soare”. Soluția anunțată pentru punerea lor în circulație

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, a anunțat, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că a găsit 21 de trenuri, ”lăsate să se decoloreze în soare”, în gara Obor. Acesta a dezvăluit și ce soluție are pentru ca trenurile să poată fi folosite.

Radu Miruță a găsit 21 de trenuri nefolosite în Gara Obor

Miruță a menționat că a așezat la masă toate părțile implicate pentru a rezolva problema celor 21 de trenuri ”abandonate”. Ministrul interimar al Transporturilor a transmis că, în 7 zile, Ministerul Transporturilor va propune producătorului un act adițional prin care să fie suspendate plățile aferente obligațiilor de mentenanță rămase neîndeplinite, pentru ca trenurile să poată fi folosite din nou.

Am găsit săptămâna trecută 21 de trenuri noi, lăsate să se decoloreze în soare, în gara Obor, în loc să transporte călători în condiții decente.
Sigur, am auzit multe scuze – exact din partea celor care au avut libertatea de a gestiona aceste contracte și condiții cum au vrut, înainte de a le semna. Scuzele nu rezolvă blocajele. Dialogul, da.
Așa cum am anunțat în ziua în care am descoperit această situație ridicolă, astăzi am așezat la masă toate părțile implicate: producătorul din Polonia, căruia Ministerul Transporturilor nu i-a cerut să producă nimic în România , reprezentanții CFR, ARF și cei care gestionează proiectul.
Concluzia: în 7 zile, Ministerul Transporturilor va propune producătorului un act adițional prin care să fie suspendate plățile aferente obligațiilor de mentenanță rămase neîndeplinite, astfel încât să dăm drumul la trenuri. Ulterior, în alte 4 zile, compania producătoare va comunica în ce măsură acceptă acest compromis pentru deblocarea situației.
Trebuie să mișcăm lucrurile, să penalizăm nerespectările de contract, să sancționăm, dar nu să ținem 21 de trenuri noi în soare, în timp ce oamenii circulă în trenuri vechi, ținându-se de nas.
Știu că v-ați săturat să auziți despre trenuri noi doar în comunicate și promisiuni. E firesc să vrem un lucru simplu: să vedem trenurile circulând, nu dosarele plimbate între instituții”, a transmis Radu Miruță.
AUTORUL RECOMANDĂ
MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Două milioane de locuri eliminate și mii de zboruri anulate în mai din cauza creșterii prețurilor la combustibilul pentru avioane

Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu începe să producă efecte vizibile în transportul aerian. Costurile uriașe ale combustibilului și temerile legate de aprovizionare determină companiile...

Două milioane de locuri eliminate și mii de zboruri anulate în mai din cauza creșterii prețurilor la combustibilul pentru avioane

Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu începe să producă efecte vizibile în transportul aerian. Costurile uriașe ale combustibilului și temerile legate de aprovizionare determină companiile...

Incendiu în București. Un apartament a fost mistuit de flăcări. Patru locatari au fost salvați de pompieri în ultima clipă

Incendiu în București. Un apartament dintr-un bloc din Capitală a fost mistuit de flăcări. Patru locatari au fost salvați de pompieri, o persoană inconștientă,...

ULTIMA ORĂ