Trump suspendă planul de a ghida nave prin Strâmtoarea Ormuz, invocând progrese în negocierile cu Iranul

„Proiectul Libertate (circulația navelor prin Strâmtoarea Ormuz) va fi suspendat pentru o scurtă perioadă, pentru a vedea dacă acordul poate fi finalizat și semnat”, a scris Trump marți, într-o postare pe rețelele sociale, relatează Bloomberg.

„Proiectul Libertate” fusese lansat luni de administrația de la Washington pentru a permite navelor să treacă prin Strâmtoarea Ormuz.

Președintele a invocat „progrese importante” către „un acord complet și final cu reprezentanții Iranului”. El a spus că decizia a fost luată la cererea Pakistanului, care ajută la medierea discuțiilor dintre Washington și Teheran, precum și a altor țări.

Totuși, Trump a adăugat că blocada americană asupra navelor care tranzitează către și dinspre porturile iraniene va „rămâne pe deplin în vigoare”.

Nu este clar la ce progrese s-a referit Trump, iar acesta nu a oferit detalii despre negocieri. Declarațiile sale reprezintă o schimbare de ton față de ultimele zile, când criticase ritmul discuțiilor și sugerase că nu este mulțumit de propunerile Iranului.

Administrația americană pare să caute modalități de reducere a tensiunilor, după ce conflictul din Orientul Mijlociu a dus la creșterea prețurilor la combustibili și a amplificat presiunile economice, într-un context în care republicanii se tem că ar putea pierde controlul asupra ambelor camere ale Congresului la alegerile din noiembrie.

Înaintea anunțului făcut de Trump, secretarul de stat Marco Rubio a declarat la Casa Albă că operațiunile ofensive împotriva Iranului s-au încheiat.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Vremea azi, 6 mai. Temperaturile ajung la 29 de grade în unele zone. Cum va fi pe litoral

Miercuri vremea se menține caldă în cea mai mare parte a țării, iar în Transilvania se vor atinge chiar și 29 de grade. În...

Vremea azi, 6 mai. Temperaturile ajung la 29 de grade în unele zone. Cum va fi pe litoral

Miercuri vremea se menține caldă în cea mai mare parte a țării, iar în Transilvania se vor atinge chiar și 29 de grade. În...

Ucraina semnalează noi atacuri cu scurt timp înainte de intrarea în vigoare a armistiţiului anunţat de Kiev

Armistiţiul unilateral anunţat de Kiev trebuia să intre în vigoare miercuri, însă Ucraina a acuzat Rusia de noi atacuri la doar câteva ore după...

ULTIMA ORĂ