Boicot la meciurile lui Dinamo, după scandalul legat de noua siglă. Ce au anunțat peluzele Cătălin Hîldan și FCD Sud 

Peluzele Cătălin Hîldan și FCD Sud au anunțat că nu intră pe stadion la următorul meci al lui Dinamo. Decizia a fost luată în semn de protest față de noua siglă prezentată de club și față de modul în care situația a fost gestionată.

Galeriile echipei Dinamo vor să boicoteze următoarele meciuri ale alb-roșiilor

Liderii galeriei au emis un comunicat în care susțin că poziția lor asupra noii identități vizuale a fost deja clar exprimată de la bun început și așteaptă acum din partea clubului o nouă propunere.  

„Cu toate că a existat o reacție din partea clubului, aceasta pare să fi fost una formală, pseudo-argumentativă pentru situația creată, dar fără o soluție reală pentru viitor. Nu doar că nu a fost prezentată o altă propunere de siglă, dar nici nu a fost prezentată o dată la care să o așteptăm și nici măcar un plan concret care să arate că lucrurile se îndreaptă în direcția solicitată”, se arată în comunicat. 

Grupurile de suporteri care alcătuiesc FCD SUD și Peluza Cătălin Hîldan nu vor intra pe stadion

 Fanii mai susțin că „ADN-ul spiritului dinamovist” este afectat de noua schimbare și că nu vor accepta compromisuri când este vorba despre identitatea clubului.  

În semn de protest acești au anunțat că sunt deciși să nu intre în stadion la următorul meci „grupurile de suporteri care alcătuiesc FCD SUD și Peluza Cătălin Hîldan nu vor intra pe stadion, dar vor fi în continuare prezente lângă echipă, la porțile stadionului, deoarece dragostea pentru culori și emblemă nu se negociază”. 

Cele două galerii au precizat că vor menține poziția până în momentul în care vor vedea o „decizie fermă și o acțiune palpabilă și transparentă din cauza clubului”, în legătură cu noua siglă a clubului. De asemenea, i-au invitat pe toți cei care nu sunt de acord cu noua schimbare să li se alăture duminică, 11 mai, la meciul cu FC Argeș, iar punctul de întâlnire va fi Biserica Cașin, începând cu ora 18:00.  

Recomandările autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

UE și Iordania semnează acorduri de 135 de milioane de euro pentru educație, securitate și sprijin economic

Uniunea Europeană și Iordania au făcut un nou pas în consolidarea parteneriatului lor strategic, prin semnarea unor acorduri de finanțare în valoare totală de...

UE și Iordania semnează acorduri de 135 de milioane de euro pentru educație, securitate și sprijin economic

Uniunea Europeană și Iordania au făcut un nou pas în consolidarea parteneriatului lor strategic, prin semnarea unor acorduri de finanțare în valoare totală de...

Amintiri din spațiu. Astronauții Charlie Duke și Nicole Stott, în vizită în România, descriu Pământul văzut din Cosmos

O sferă albastră într-un ocean de întuneric. Așa au văzut Pământul din spațiu doi dintre cei mai cunoscuți astronauți ai lumii, aflați zilele acestea...

ULTIMA ORĂ