Care este probabilitatea unui nou record al cursului euro în raport cu leul? Răspunsul purtătorului de cuvânt al BNR

Dan Suciu nu a exclus, la întrebările jurnaliștilor privind o estimare a evoluției cursului de joi, că leul ar putea să se deprecieze în continuare în fața monedei europene, după mai multe  zile consecutive în care a fost depășit recordul istoric anterior.

„Ne putem aștepta la creșteri suplimentare. E o situație tensionată, în care ne putem aștepta și la creșteri semnificative în perioada imediat următoare. Până nu se lămuresc lucrurile din punct de vedere politic și financiar ne putem aștepta la asemenea evoluții”, a declarat Dan Suciu, joi, în jurul prânzului, înainte de ora 13:00, când se anunță cursul oficial.

Ultimele creșteri

Euro a atins miercuri, 6 mai 2026, un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României a anunțat un curs de 5,2688 lei/euro, cu 5,08 bani peste precedentul record, de 5,2180 lei/euro, stabilit marți, 5 mai.

Deprecierea vine după mai multe ședințe consecutive de presiune pe leu. Luni, 4 mai, euro fusese cotat la 5,1998 lei, iar pe 30 aprilie cursul ajunsese la 5,1417 lei/euro, nivel considerat atunci un record istoric.

Deprecierea leului are loc într-un context de presiune pe piața valutară, amplificat de incertitudinile politice interne. Marți, în ziua moțiunii de cenzură, euro trecuse pe piața interbancară de pragul de 5,23 lei, iar miercuri, înaintea publicării cursului oficial, cotațiile au urcat peste 5,27 lei/euro pe piața interbancară.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Putin și-a invitat fosta dirigintă la parada de Ziua Victoriei. Liderul de la Kremlin a mers personal să o ia de la hotel cu limuzina Aurus

Vera Gurevici, profesoara care i-a fost dirigintă lui Vladimir Putin în Leningrad, a fost invitata specială a președintelui rus la parada de 9 mai...

Ca în filmele SF. Chinezii au lansau un robot dotat cu o cabină pentru un om

Compania chineză Unitree a prezentat un robot uimitor, numit GD01, potrivit NEXTA În partea superioară, robotul are o cabină completă, în care poate sta o...

Sorana Cîrstea e în semifinale la Roma, după o nouă victorie electrizantă

Sorana Cîrstea a învins-o pe Jelena Ostapenko, marți, și s-a calificat în premieră în penultimul act al turneului WTA 1000 de la Foro Italico....

ULTIMA ORĂ