Odată cu succesul moțiunii de cenzură din 5 mai, există tot mai multe voci din politică sau din spațiul public ce invocă suspendarea lui Nicușor Dan. Jurnalistul Ionuț Cristache și invitatul său în ediția de joi a emisiunii Ai Aflat!, realizatorul de televiziune Robert Turcescu, au analizat care sunt rațiunile din spatele unui eventual scenariu de suspendare a președintelui.
Ambii jurnaliști au căzut de acord că demiterea premierului Ilie Bolojan a avut loc și cu acceptul lui Nicușor Dan.
A existat o înțelegere între Nicușor Dan și PSD?
Ionuț Cristache: Schimbarea lui Bolojan s-a făcut cu concursul și cu acordul lui Nicu. Fără ca el să încuvinteze, nimic nu s-ar fi întâmplat.
Robert Turcescu: Mai mult, schimbarea lui Bolojan s-a făcut într-o înțelegere clară dintre Nicușor Dan și Partidul Social-Democrat, în care fiecare și-a asumat un rol. PSD-ul să accepte să lucreze cu AUR în Parlament și să pornească mașinăria și să coordoneze în chestia asta. Iar Nicușor Dan să rezolve cu PNL-ul. Adică cu Predoiu… Ăia s-au achitat de partea lor PSD-ul. Și acum asta așteaptă. AUR a ieșit bine în toată treaba asta. E Partidul opoziției care a dărâmat guvernul. Ce își poți dori mai mult? Este victoria supremă. Înțeleg chestia asta. Și acum toți îi zic, Nicule, ce faci? Nicule, fă-ți partea. Băi, nu făceai tu ceva? De asta cred, dacă mă întrebi, dar de aici plecase. Tu m-ai întrebat care ar fi argumentele pentru suspendare. Păi vor spune așa. Deși puteai să-l re-nominalizezi pe Ilie Bolojan și să termini cu criza politică și cutare, cutare și nu știu ce, tu n-ai făcut asta.
Cristache: Să o mai lase și ăștia cu 14% să ne bage ciorapul în gură
Cristache: Stai puțin, că nu scrie în Constituție că Nicușor Dan trebuie să-l nominalizeze pe Bolojan. Și dacă o iei aritmetic, că tot vorbim de matematică, tot PSD se califică la prima tură de nominalizare, după aia AUR și tot așa. Hai să o mai lase și ăștia cu 14% să ne bage ciorapul în gură, să tăcem dracului. Eu nu mai pot.
Turcescu: Vor găsi că Nicușor Dan a făcut el ceva.
Cristache: Ok, oricât urlă mândruții și toți ăștia.
Vizionați integral emisiunea:
AUTORUL RECOMANDĂ
MAI MULT GANDUL.RO



