Fotbaliști și artiști irlandezi cer boicotarea meciurilor Irlanda – Israel

O scrisoare deschisă transmisă miercuri Federației Irlandeze de Fotbal de către organizația Irish Sport for Palestine, care susține cauza palestiniană în sport, acuză Israelul de „genocid” în Gaza și cere anularea celor două partide programate între Irlanda și Israel.

Semnatari din sport și cultură

Potrivit The Jerusalem Post, scrisoarea – intitulată „Stop the Game” – a fost semnată de jucători din campionatul irlandez, de fostul selecționer Brian Kerr și de Louise Quinn, desemnată de două ori cea mai bună fotbalistă a Irlandei.

Printre semnatari se numără și trupa irlandeză Fontaines D.C., trio-ul hip-hop Kneecap, cântărețul Christy Moore și actorul Stephen Rea, nominalizat la Oscar.

Presiuni asupra Federației Irlandeze

Naționala feminină a Irlandei va întâlni Israelul de două ori în această toamnă, în Liga Națiunilor UEFA: pe 27 septembrie, într-un meci programat pe teren neutru și considerat pe teren propriu pentru selecționata israeliană, și pe 4 octombrie, la Aviva Stadium.

Printre susținătorii boicotului se numără și Roberto Lopes, căpitanul clubului irlandez de fotbal Shamrock Rovers și președintele Asociației Fotbaliștilor Profesioniști din Irlanda. Acesta a declarat că „amploarea pierderilor de vieți omenești trebuie să primeze în fața oricărei considerații sportive”.

„Irlanda are acum ocazia să dea un exemplu și să facă ceea ce alții nu fac”, a spus Lopes.

Guvernul susține disputarea meciurilor

Premierul Irlandei, Micheál Martin, a declarat însă că meciurile ar trebui să se dispute, chiar dacă guvernul irlandez critică politica Israelului în Gaza.

„Am criticat și ne-am opus foarte ferm politicii guvernului israelian, în special în Gaza. Am condamnat atacul Hamas asupra Israelului, care a fost absolut îngrozitor”, a afirmat acesta pentru presa irlandeză.

UEFA ar putea sancționa Irlanda

Șeful executiv al Federației Irlandeze, David Courell, avertizase anterior că refuzul disputării meciurilor ar putea aduce sancțiuni din partea UEFA și afecta fotbalul irlandez în competițiile viitoare.

Potrivit unui sondaj realizat de organizația suporterilor irlandezi, Irish Football Supporters Partnership, 76% dintre respondenți se opun disputării meciurilor.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Proiect de lege: Alocația, condiționată de prezență. Bani mai puțini pentru chiulangii, bonusuri pentru cei fără absențe

Unii parlamentari nu mai vor ca statul să plătească alocația elevilor fără respectarea unor condiții de bază, cum ar fi prezența la ore în...

Kelemen Hunor, după discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan: În două-trei săptămâni, maxim, trebuie să avem un Guvern / Despre premier: Trebuie un om care poate fi acceptat de toată...

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, joi, după discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan, că în două-trei săptămâni, maxim, trebuie să avem un Guvern. Despre...

FR Handbal anunţă demararea unei anchete disciplinare, după apariţia unor imagini cu jucătoare ale naţionalei U20 şi directorul tehnic al federaţiei petrecând într-un club de noapte / Bogdan Voina:...

Federaţia Română de Handbal a anunţat, joi, demararea unei anchete disciplinare care îl vizează pe directorul tehnic Viorel Mazilu, după ce în mediul online...

ULTIMA ORĂ