Incendiu puternic la două adăposturi de animale din Frătăuții Vechi. Echipajele intervin pentru stingerea focului

Un incendiu puternic a izbucnit joi la două adăposturi de animale din localitatea Frătăuții Vechi, iar pompierii intervin cu mai multe autospeciale pentru limitarea și stingerea flăcărilor.

Potrivit autorităților, la fața locului au fost mobilizați pompierii militari din cadrul Detașamentul de Pompieri Rădăuți, alături de lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Frătăuții Vechi și Frătăuții Noi.

În total, intervin cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.

„La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la un adăpost de animale cu pericol de propagare la alte construcții din proximitate”, au transmis reprezentanții ISU.

Ulterior, autoritățile au revenit cu o precizare și au anunțat că focul cuprinsese, de fapt, două adăposturi de animale, existând risc de extindere la alte două construcții din apropiere.

„La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la două adăposturi de animale cu pericol de propagare la alte două adăposturi de animale”, au mai transmis pompierii.

Incendiul a fost localizat, iar echipele de intervenție continuă operațiunile pentru lichidarea focului și împiedicarea extinderii acestuia.

Pentru sprijinirea intervenției, la locul incendiului a fost trimisă și o autospecială aparținând Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gălănești.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Fritz: PNL și USR vor acționa coordonat în Parlament. „Nu vom spune lucruri care să ne surprindă reciproc la Cotroceni”

Dominic Fritz a explicat, joi la Digi24, ce înseamnă „coordonarea” asumată de USR şi PNL prin angajamentul de a apăra „direcţia de reformă şi...

Comisia Europeană se angajează să eradicheze sărăcia în Uniunea Europeană până în 2050. Unul din cinci europeni, ameninţat de sărăcie sau de excludere socială

Vicepreşedinta româncă a Comisiei Europene (CE) Roxana Mînzatu s-a angajat să elimine sărăcia în Uniunea Europeană (UE) - în 25 de ani -, într-un...

Dr. Lorelei Nassar, chirurg maxilo-facial: Pacienţii cu boli cronice sau infecţioase necesită protocale specifice, sistemul medical românesc trebuie perfecţionat când vine vorba de ei

Medicul Lorelei Nassar, chirurg oro-maxilo-facial, afirmă că sistemul sanitar românesc are nevoie de îmbunătăţiri în ceea ce priveşte modul în care pacienţii diagnosticaţi cu...

ULTIMA ORĂ