O însoțitoare de bord, internată în Amsterdam după ce a intrat în contact cu o victimă a focarului de hantavirus de pe vasul Hondius

Femeia prezintă simptome ușoare și a fost izolată de ceilalți pacienți ai clinicii, unde este testată pentru hantavirus, a precizat Ministerul Sănătății din Olanda, potrivit dpa.

Trei decese după focarul izbucnit pe nava Hondius

Trei persoane au murit în legătură cu focarul izbucnit pe Hondius, o navă de croazieră cu mai puțin de 150 de persoane la bord, care a plecat din sudul Argentinei la începutul lunii aprilie.

Nava a rămas ancorată câteva zile în largul Insulelor Capului Verde, după apariția informațiilor despre focar, iar în prezent se îndreaptă spre Insulele Canare, în largul coastei Africii de Vest.

O femeie din Germania și un bărbat olandez au murit la bordul navei, iar soția bărbatului, în vârstă de 69 de ani, a părăsit vasul și a încercat să se întoarcă în Olanda, însă a murit într-un spital din Africa de Sud.

Femeia s-a îmbarcat pe un zbor KLM în Johannesburg pe 25 aprilie, însă a fost coborâtă din avion înainte de decolare din cauza stării grave de sănătate, potrivit companiei aeriene. Ea a murit o zi mai târziu într-un spital din Johannesburg.

Însoțitoarea de bord internată se afla la bordul avionului care și-a continuat zborul spre Amsterdam după ce femeia a fost debarcată.

Autoritățile olandeze au anunțat că sunt în contact cu toți pasagerii aflați în avion, care sunt testați periodic.

Membri ai echipajului și pasageri, evacuați de pe vasul de croazieră

Între timp, un alt membru al echipajului evacuat de pe nava de croazieră Hondius a ajuns joi la Amsterdam și a fost transportat la spital, potrivit autorităților olandeze.

Trei persoane au fost evacuate miercuri de pe vasul de croazieră, inclusiv doi membri ai echipajului bolnavi, un britanic de 56 de ani și un olandez de 41 de ani, precum și o pasageră germană în vârstă de 65 de ani.

Primul avion de evacuare, care transporta două dintre persoane, a aterizat miercuri seară la Amsterdam, în timp ce al doilea zbor a fost nevoit să aterizeze în Insulele Canare din cauza unor probleme tehnice și și-a putut relua călătoria spre Olanda abia joi dimineață.

Femeia germană a fost transportată la o clinică din Düsseldorf. Ea nu prezintă simptome, însă a fost în contact apropiat cu femeia germană care a murit la bordul navei Hondius pe 2 mai.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Armata cheamă rezerviştii la instruire în Alba şi Hunedoara. Ce riscă cei care nu se prezintă la convocare

Ministerul Apărării Naţionale organizează o nouă sesiune de instruire pentru voluntari şi rezervişti. Exerciţiul MOBEX aduce împreună aproape 4.700 de rezervişti voluntari la nivel...

China condamnă la moarte doi foști miniștri ai apărării, acuzați de luare de mită

Un tribunal militar chinez a pronunțat, joi, condamnarea la moarte cu suspendare a doi foști miniștri ai apărării, Wei Fenghe și Li Shangfu, acuzați...

Un influencer a păcălit 100 de oameni cu cazări fictive la mare. Banii intrau în conturi deschise pe numele unor persoane vulnerabile

100 de oameni au fost păcăliți de un influencer de 25 de ani, celebru pe TikTok. Acesta posta anunțuri fictive de cazare pe litoral....

ULTIMA ORĂ