Afirmația îi aparține ambasadorului Marius Lazurca, consilierul prezidențial pentru securitate națională și, în ciuda veridicității sale, a fost imediat instrumentată în lupta politică internă.
Adepții prim-ministrului în exercițiu Ilie Bolojan, figură în jurul căreia se coagulează o adeziune aproape mistică, au utilizat-o împotriva Cotroceniului pe fondul nemulțumirii față de refuzul președintelui de a ieși din limitele constituționale.
Iar dincolo de acestea, faptul că o asemenea afirmație este formulată de un actor aflat în proximitatea instituțiilor de securitate ale statului sugerează că, la nivelul statului român profund, această ajustare a interesului american pentru România și regiunea din care face parte pare să fi fost deja digerată, internalizată ca realitate de lucru.
Iată însă că spusele domnului Lazurca sunt confirmate de un semnal american fără echivoc, venit pe canal instituțional direct. Departamentul de Stat al Statelor Unite a anunțat că la summitul formatului București 9 din 13 mai, Washingtonul va fi reprezentat de Thomas G. DiNanno, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor și securitate internațională.
Postul ocupat de domnul DiNanno este unul înalt în ierarhia Departamentului de Stat, dar este unul tehnic și de execuție politică, mult sub nivelul decizional politic major.
Absența unei prezențe la nivel de președinte sau vicepreședinte — ceea ce ar fi indicat o prioritate strategică explicită — precum și lipsa implicării directe a secretarului de stat sau a consilierului pentru securitate națională (funcții deținute în acest moment de Marco Rubio) – ceea ce ar fi însemnat implicare politică serioasă, indică faptul că Washingtonul nu ignoră complet summitul, dar nici nu îl tratează ca pe un subiect prioritar și cu atât mai puțin unul de decizie.
În acest sens, participarea lui Thomas G. DiNanno la summitul din 13 mai transmite un mesaj de continuitate procedurală: dialogul este menținut, dar în registrul coordonării tehnice, al evaluărilor și al schimbului de informații, fără deschiderea unor noi angajamente strategice.
Această situație ne arată și capacitatea celor care conduc astăzi Ministerul Afacerilor Externe al României și care lansaseră pe piață ideea unei posibile participări a lui Marco Rubio, alimentată inclusiv de interpretări extinse ale scrisorii-răspuns transmise de președintele Donald Trump la invitația de participare la summit.
Mergând mai departe, se transmite și un alt mesaj, de această dată cu conținut strategic: Europa de Est nu mai ocupă primele poziții pe agenda americană. Dar acest palier strategic este trimis și în direcția Moscovei: SUA nu au intenția să transmită forță politică la o reuniune pe teme de securitate a țărilor din B9 (România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Țările Baltice), cu alte cuvinte este semnificată lipsa intenției de escaladare la Marea Neagră, deci nu se pregătesc mișcări majore pe flancul estic în ciuda faptului că viitorul summit al NATO va avea loc la Ankara.
Nu este vorba de o retragere, ci de o redistribuire a atenției strategice, într-un context în care rezultatele războiului din Orientul Mijlociu obligă SUA la selecții stricte ale priorităților.
În concluzie, România rămâne integrată în arhitectura occidentală de securitate, dar poziționată într-o zonă de prioritate diminuată — o realitate care, tocmai prin faptul că este deja reflectată în discursuri provenite din interiorul aparatului de stat, pare să fi fost în bună măsură asimilată.
AUTORUL RECOMANDĂ:
- Ce ecouri externe se regăsesc în criza politică din România
- România și lumea care nu există
- De ce a pierdut Viktor Orban alegerile și ce se întâmplă cu Ungaria
