Cât de important este Iranul pentru Beijing? La Washington există percepția că operațiunea SUA împotriva Iranului a reprezentat un regres dramatic pentru China. Această perspectivă pornește de la convingerea că, prin lansarea Operațiunii Epic Fury, SUA nu numai că a degradat regimul iranian, dar a diminuat și puterea Chinei în regiune și nu numai. Un corolar al acestui argument este ideea că SUA au transmis un mesaj de descurajare către Beijing prin această operațiune. Prin urmare, războiul se încadrează într-o strategie mai amplă de contracarare a Chinei.
Aceste afirmații se bazează, totuși, pe mai multe presupuneri eronate.
- Iranul ar fi cel mai important partener al Chinei în Orientul Mijlociu.
- China ar depinde în întregime de regiune pentru propria energie.
- Această demonstrație de putere americană va pune la îndoială visul Beijingului de a cuceri Taiwanul.
„Aceste convingeri percep greșit prioritățile Chinei în Orientul Mijlociu și nu numai. Pe lângă asta, ele nu explică abordarea inconsistentă a președintelui Donald Trump față de China”, notează Grant Rumley pentru The Dispatch.
„Sprijinul armat convențional pe care China îl oferă Iranului este modest”
Iranul, continuă Grant Rumley nu este cea mai importantă relație a Chinei în regiune.
Este o relație istorică și poate fi, de fapt, una dintre cele mai vechi din lume.
„Dar nu este nici remarcabil de apropiată, nici măcar simetrică în scenariul actual.
- Beijingul nu și-a îndeplinit încă o mare parte din angajamentele de 400 de miliarde de dolari asumate în cadrul unui parteneriat strategic pe 25 de ani, semnat în 2021.
- Achizițiile de petrol iranian ale Chinei sunt într-adevăr cruciale pentru supraviețuirea Iranului, dar acestea sunt determinate mai mult de profit decât de orice sentiment de altruism chinezesc.
- O mare parte din veniturile din vânzări sunt canalizate înapoi din Iran către companiile chineze.
Sprijinul armat convențional pe care China îl oferă Iranului este modest. Reticența Chinei de a oferi arme convenționale unui partener precum Iranul – care caută în mod constant acces la arme avansate – spune multe”, mai scrie Grant Rumley.
„Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite sunt principalii parteneri comerciali ai Chinei în regiune”
Strâmtoarea Ormuz este un punct crucial pentru China. Dar Beijingul nu este focusat doar pe Iran, continuă Grant Rumley, cercetător senior la Institutul Hudson.
„O mare majoritate a investițiilor, angajamentelor și armelor regionale ale Chinei se îndreaptă către statele arabe din Golf.
- Aproape două treimi din exporturile comerciale totale ale Chinei către regiune, Europa și Africa trec doar prin porturile din Emirate.
- Deși importurile de țiței ale Chinei din Iran pot reprezenta peste 90% din totalul exporturilor Teheranului, acestea au reprezentat doar 11% din totalul importurilor Beijingului în 2024.
- În același an, China a importat 14% din țițeiul său din Arabia Saudită, 11% din Irak, 7% din Oman și 6% din Emiratele Arabe Unite.
- Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite sunt principalii parteneri comerciali ai Chinei în regiune.
Emiratele Arabe Unite, găzduiesc peste 15.000 de companii chineze. Potrivit Beijingului, aceasta este destinația numărul 1 pentru investițiile străine chineze în Orientul Mijlociu.
Nu există nimic în relația China-Iran care să se apropie de nivelul de colaborare și investiții pe care Beijingul îl are cu statele arabe din Golf. Este vorba despre sectoarele inteligenței artificiale, economiei digitale și energiei verzi.
Toate acestea sunt părți cruciale ale aspirațiilor statelor din Golf de a-și diversifica economiile”, explică Grant Rumley.
Costuri strategice pentru SUA lui Trump
Asta nu înseamnă, însă, că Iranul nu are nicio valoare pentru China. Relația Chinei cu Iranul oferă Beijingului o poziție diplomatică unică în regiune.
A fost dovedită de acordul Iran-Arabia Saudită facilitat de China și îi oferă Chinei o influență asupra „intermediarilor” Iranului. Acest aspect s-a dovedit util pentru companiile chineze care au navigat prin Marea Roșie în timpul blocadei impuse de Houthi.
„Sprijinul chinezesc acordat Iranului este într-adevăr îngrijorător, dar pălește în comparație cu ceea ce a oferit celălalt partener al Iranului, Rusia.
- Unii analiști ar putea dori să vadă Operațiunea Epic Fury ca parte a unei strategii mai ample a administrației Trump pentru a contracara China în întreaga lume.
- Realitatea priorităților Chinei în regiune, coroborată cu propria retorică și acțiuni ale administrației față de această competiție între marile puteri, creează o imagine mai pesimistă.
Amestecul de competiție și cooperare al lui Trump se potrivește cu accentul pus pe încheierea de acorduri, dar vine cu un cost strategic.
Anul trecut, administrația Trump a aprobat vânzarea de cipuri avansate de inteligență artificială către companii chineze care colaborează cu Armata Populară de Eliberare.
După cum au avertizat experții în securitate națională, aceste cipuri vor sprijini antrenamentul modelelor de inteligență artificială pentru scenarii de luptă împotriva forțelor americane”, mai scrie Grant Rumley.
Lipsește logica strategică în deciziile lui Trump?
O abordare coerentă față de China ar impune mai strict limitele dintre concurență și cooperare, consideră Grant Rumley.
„Ar contesta China pe probleme bilaterale de importanță strategică. Este vorba despre lanțuri de aprovizionare, minerale critice, controale ale exporturilor de inteligență artificială, fentanil, TikTok.
- Ar intensifica eforturile de descurajare în teatre de operațiuni cruciale pentru China, și anume Indo-Pacific.
- Ar găsi o modalitate de a-și urmări interesele în Orientul Mijlociu fără a afecta propria poziție și capacitățile de descurajare ale Americii.
- Ar genera, în același timp, costuri economice pentru China.
Din păcate, nimic din toate acestea nu pare să se întâmple în acest moment.
În absența acestui tip de logică strategică, Trump ar putea sfârși, fără să vrea, prin a slăbi puterea Americii pe relația cu China”, avertizează Grant Rumley.
„Costurile pentru poziția strategică a SUA au fost mult mai mari”
Cu cât criza din regiune durează mai mult, cu cât SUA cheltuiește mai mult timp și resurse în Orientul Mijlociu, cu atât interesele americane în principalul teatru de competiție al Chinei – Indo-Pacific – devin mai expuse.
„Acest risc nu invalidează raționamentul președintelui Trump în Orientul Mijlociu. Mai degrabă evidențiază realitatea compromisurilor strategice cu miză mare.
- Conflictul a avut, fără îndoială, efecte negative asupra economiei Chinei.
- Dar costurile pentru poziția strategică a SUA au fost mult mai mari până acum.
Analiștii care insistă că slăbirea Iranului este o strategie inteligentă a SUA de contracarare a Chinei nu văd pădurea din cauza copacilor”, încheie Grant Rumley.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Rețeaua de boți „Matrioșka”, suspectată de legături cu Kremlinul, atacă din nou. Pune paie pe foc în „scandalul cerealelor” dintre Ucraina și Israel
- Iranul, setat pe modul „autodistrugere economică”. The Insider: „Nici măcar o pace imediată cu SUA nu ar fi o salvare”
- Trump oprește conducta cu bani către Ucraina. Niciun dolar nu e prevăzut pentru 2027. Câte sute de miliarde de dolari s-au scurs din SUA în 4 ani de război
- Care este cel mai îngrijorător avertisment geopolitic al momentului? Atlantic Council: „Băncile, serviciile de internet și sistemele de tratare a apei sunt vulnerabile”
- De ce a participat șeful GRU la întâlnirea „de taină” din Sankt Petersburg, dintre ruși și iranieni. Parteneriatul strategic Moscova-Teheran, la un alt nivel
