„Chiar cred că jucătorii români au calitate bună, dar, bineînțeles, sunt mai mulți factori”, a declarat Bogdan Andone, vineri, în cadrul unei conferințe de presă susținute înaintea partidei cu Dinamo București, din penultima etapă a play-off-ului Superligii.
Întrebat dacă este de părere că performanța obținută în urmă cu 40 de ani de Steaua – câștigarea Cupei Campionilor Europeni (actuala Champions League) – este irepetabilă, acesta a spus că și-ar dori ca fotbalul românesc să revină măcar în fazele finale ale competițiilor europene.
„E greu de crezut că o echipă din România va putea ajunge cel puțin în perioada imediat următoare la nivelul lui Paris Saint-Germain sau Bayern Munich sau Barcelona sau Atletico Madrid sau ce echipe mai sunt în top 4-5 în Europa în momentul de față”, a spus acesta.
„Mi-aș dori cel puțin în viitor să ne putem apropia de grupele finale ale competițiilor europene. Probabil partea financiară e cea mai importantă. Ca să aduci jucători foarte buni, îți trebuie foarte mulți bani. Din păcate, la noi e destul de greu cu capitolul financiar. Tot mereu depui un efort considerabil”, a mai declarat Andone.
Acesta a descris generația Stelei care a cucerit Cupa Campionilor Europeni drept „o echipă fabuloasă, niște jucători extraordinari”.
„Fotbalul e făcut pentru suporteri”
Antrenorul Bogdan Andone a abordat și situația punctuală de la meciul cu Dinamo București, în contextul în care suporterii dinamoviști au anunțat că vor protesta și nu vor intra în arenă, în urma scandalului privind noua siglă a clubului bucureștean. Tehnicianul piteștenilor a afirmat că absența fanilor afectează spectacolul sportiv.
„Ce pot să spun e că fotbalul e făcut pentru suporteri, pentru spectatori. Din punctul meu de vedere, mi-aș dori ca stadionul să fie plin, cum am spus și după meciul din Giulești, care s-a jucat doar cu copii și cu femei în tribună. Eu mi-aș dori pentru jocul în sine, pentru spectacol, ca stadionul să fie plin, suporterii să fie pe stadion și cred că acest lucru i-ar ajuta și pe jucători ca să aibă evoluții poate mai bune, mai spectaculoase”, a spus el.
Despre jocul echipei sale, Andone a spus că speră să pună capăt seriei de meciuri fără victorie. FC Argeș are șase partide fără succes, după debutul în play-off cu victorie împotriva actualului lider, Universitatea Craiova.
„Echipa a fost destul de bine organizată, destul de pragmatică. Trebuie să găsim soluții, să luăm decizii mai bune și pe plan ofensiv. Să încercăm să marcăm goluri din situațiile pe care ni le creăm. Iar, bineînțeles, pe fază defensivă să gestionăm cu mai multă responsabilitate momentele jocului și să luăm deciziile bune, pentru că e păcat de acest sezon, de acest play-off, să nu reușim să câștigăm puncte și meciuri până la final”, a adăugat el.
MAI MULT MEDIAFAX





