Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat, vineri, că nu există încă o dată exactă pentru deschiderea negocierilor oficiale privind aderarea Moldovei la UE, relatează Reuters. Totuși, blocul comunitar dorește să acționeze rapid în această privință, precizează sursa citată.
„Nu am stabilit încă acea dată, dar este clar că trebuie să acționăm rapid”, a declarat Kallas în cadrul unei conferințe de presă comune cu președinta Moldovei, Maia Sandu, la Chișinău.
Aceasta a adăugat că schimbările de guvern din diferite țări au creat o oportunitate pentru Moldova.
„De aceea consider că ar trebui să acționăm cât timp nimeni nu se opune Moldovei, pentru că nu se știe niciodată când va veni la putere un guvern care ar putea avea, să zicem, o problemă bilaterală.”, precizează șefa diplomației UE.
Kallas a afirmat că Moldova a înregistrat progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a reformelor, adăugând că regiunea separatistă Transnistria „nu va constitui un obstacol” în calea aderării Moldovei la Uniune.
La rândul său, Maia Sandu a reiterat că Moldova și-a asumat angajamentul de a semna tratatul de aderare până în 2028.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
Spațiul aerian al Republicii Moldova s-a închis vineri. Care a fost motivul
Peste 70% dintre români vor unirea cu Moldova, dar o treime nu crede că se va realiza vreodată
MAI MULT GANDUL.RO





