Captură uriașă la Giurgiu: Țigări de peste 2 milioane de euro, ascunse într-un transport de portocale

Joi seara, în jurul orei 22.30, polițiștii de frontieră din Giurgiu au oprit pe DN 5 un TIR înmatriculat în România. Acesta era condus de un cetățean român, în vârstă de 44 de ani care circula pe ruta Bulgaria-România și transporta, conform documentelor, citrice.

În urma verificărilor făcute, au fost descoperite, în interiorul remorcii, ascunse prin „metoda capac”, mai multe pachete de țigări pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență. Acestea erau ascunse în aproximativ jumătate din compartimentul destinat mărfii transportate.

Polițiștii au stabilit că este vorba de de 359.989 de pachete de țigări, fără timbru de  acciză.

Întreaga cantitate de țigări, estimată la o valoare de peste 2.000.000 de euro, dar și TIR-ul, au fost indisponibilizate de către polițiștii de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Vineri, suspectul va fi prezentat judecătorului de drepturi si libertăți cu propunere de arestare preventiva pentru 30 zile.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Cântăreața Bonnie Tyler, în stare critică la ATI. Legenda muzicii rock, în comă după o intervenție chirurgicală de urgență

Legenda muzicii rock Bonnie Tyler se află în stare critică într-un spital din Portugalia, după o intervenție chirurgicală de urgență cauzată de o perforație...

Avertisment al meteorologilor. Unde va ploua în averse și unde va cădea grindină. ANM, informații în exclusivitate pentru Gândul

În această dimineață, potrivit meteorologilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a plouat la Baia Mare, Cluj-Napoca, Bistrița, Suceavam, Botoșani și Bacău. La ora 07:00, cea...

Marile companii tech caută ajutor în religie pentru dezvoltarea unei inteligențe artificiale „morale”

Reprezentanți ai unor companii precum OpenAI și Anthropic s-au întâlnit recent la New York cu lideri ai mai multor religii în cadrul primei conferințe...

ULTIMA ORĂ