Castelul Bran, cumpărat de afaceristul american care administrează moștenirea lui Elvis Presley

Potrivit Profit.ro, tranzacția s-a întâmplat la câteva luni după finalizarea unei dispute la Curtea de Arbitraj din SUA, în urma căreia, compania CADB a fost transferată moștenitorilor Principesei Ileana a României.

Acum, firma Ad Populum, înființată de o companie americană din grupul Ad Populum, deține acum 80% din părțile sociale ale CADB, în timp ce restul sunt împărțite cu ceilalți 8 moștenitori.

În urma transferului de părți sociale, administrarea a fost preluată de Steven Bieg, directorul financiar al Ad Populum și s-a încheiat un contract alături de ceilalți coproprietari.

Imediat după cumpărarea părților sociale, firma americană a început o campanie de recrutări în România a personalului care să se ocupe de administrarea castelului: vânzări bilete, coordonarea personalului, mentenanță, organizarea de evenimente și chiar ghizi turistici, dar și alte categorii de personal.

Acționarul majoritar al firmei Ad Populum, Joel Weinshanker, este cunoscut ca administrator al Garceland, casa lui Elvis Presley din Memphis, Tennessee, care este și obiectiv turistic, întreaga locuință fiind un muzeu al Rock’n’ Rollului.

Firma Ad Populum este specializată în produse de entertainment, cu un portofoliu amplu de branduri, extins în zona produselor de colecție pentru fanii culturii pop, dar și experiențe precum tururile din casa lui Elvis Presley.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

După 20 de ani. Am depășit Bulgaria la nivelul sărăciei. Economist: Nivelul de sărăcire va depăși 40% până la sfârșitul lui 2026

Deși în spațiul public decidenții ne spun că totul e sub control, iar românii trebuie să stea liniștiți, cifrele Eurostat, date publicității joi, arată...

Reguli mai stricte pentru administrarea plajelor. Ce schimbări aduce noul ghid pentru litoral

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat primul Ghid de ocupare și utilizare a plajelor de pe litoralul românesc, elaborat de Ordinul Arhitecților din...

În doar 4 luni, Rompetrol Energy a generat 180.000 de MWh de energie electrică. De ce are România tot mai multă nevoie de centralele pe gaz?

Centrala de cogenerare a Rompetrol Energy de pe platforma Petromidia a produs în primele patru luni ale anului aproximativ 180.000 de MWh de energie...

ULTIMA ORĂ