Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a făcut vineri anunțul.
„Am decis retragerea statutului de utilitate publică al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale (A.D.I.R.I.) pentru că nu mai îndeplinește de 7 ani criteriile legale. Decizia MAE trebuie formalizată în ședință de guvern prin Hotărâre de Guvern și nu vom renunța la asta, va fi reintrodusă pe ordinea de zi în următoarea ședință pentru că nu am văzut nicio analiză juridică consistentă care să poată să susțină continuarea statutului de utilitate publică în absența respectării criteriilor legale”, a transmis Oana Țoiu.
Ministra de Externe a explicat de ce este necesară decizia.
„Statutul de utilitate publică nu este un blazon perpetuu, nu judec istoria sau contribuția membrilor organizației de-a lungul timpului, asta poate judeca fiecare. Organizația își poate continua activitatea în domeniile pe care le consideră relevante, dar criteriile legale pentru statutul de utilitate publică a ales să nu le îndeplinească ani la rând, fie pentru că a considerat ca nu îi este necesar acest statut, fie pentru că a considerat că are un statut special”, a transmis Țoiu.
Ministra a solicitat încă de la începutul mandatului, o analiză riguroasă a tuturor organizațiilor cu care ministerul are legături.
„A.D.I.R.I. nu și-a îndeplinit, din 2018 până în prezent, nici obligația legală de a depune și publica rapoartele de activitate și situațiile financiare anuale în Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial și în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, așa cum impune legea. Șase ani de tăcere instituțională, în condițiile în care legea cere raportare anuală. Se poate verifica simplu, registrul este public”, a precizat Oana Țoiu.
Conform unei decizii a Guvernului din anul 2002, ADIRI putea beneficia de resurse de la bugetul de stat pentru finanțarea programelor și proiectelor agreate de MAE.
MAI MULT MEDIAFAX





