Prima intervenție chirurgicală asistată robotic de la Spitalul Județean din Timișoara, realizată pentru eliminarea unei tumori voluminoase

Secția de Obstetrică-Ginecologie II a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara a făcut prima intervenție chirurgicală asistată robotic, pentru a extrage o tumoră voluminoasă.

Pentru această operație, a fost folosit sistemul Da Vinci, unul dintre cele mai avansate sisteme de chirurgie robotică din lume.

Pacienta a fost externată la mai puțin de 2 zile după operație

Pacienta, o femeie în vârstă de 50 de ani, avea o tumoră pelvi-abdominală voluminoasă, a beneficiat de intervenția modernă și s-a recuperat remarcabil de rapid, fiind externată la doar 36 de ore după operație, s-a anunțat în comunicatul de presă.

Echipa, coordonată de Prof. Dr. Popa Zoran, Șef al Secției OG II, a fost formată din medicii Dr. Huidu Bianca, Dr. Tomesc Daniela, Dr. Tinei Octavia, asistentele Chihaia Mihaela (asistentă medicală șefă bloc operator obstetrica ginecologie), Niculescu Anca, Roca Rebeca, anestezistul Dr. Drăgulescu Dorian, iar suportul tehnic al sistemului Da Vinci a fost asigurat de Lascu Adrian.

Procedura, decontată de CNAS

„Chirurgia robotică asistată Da Vinci reprezintă vârful tehnologic al medicinei contemporane, oferind precizie superioară, traumă tisulară minimă, durere postoperatorie redusă și recuperare accelerată față de intervențiile clasice sau laparoscopice convenționale”, se mai arată în comunicat.

Asistența ginecologică de înaltă performanță este, de asemenea, decontată prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, asigurând accesul egal la medicină de top pentru toate pacientele.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Handbal masculin: Pivotul portughez Victor Iturriza, noul jucător al campioanei Dinamo Bucureşti

Component al naţionalei Portugaliei, pivotul Victor Iturriza este noul jucător al campioanei Dinamo Bucureşti, cu care a semnat un contract valabil în următoarele două...

Bărbatul din Bihor care a ucis și abandonat pe câmp o fată de 18 ani a fost prins. Individul a fost prins după câteva ore

Crimă îngrozitoare în Bihor! O fată de 18 ani, elevă în practică la o fermă, a fost ucisă și abandonată pe un câmp, iar suspectul...

Fostul președinte CCR, Augustin Zegrean condamnă punerea pe ordinea de zi a unei OUG de către Guvernul demis, Bolojan: „Nu poate să facă așa ceva” / „Scrie în Constituție”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, condamnă punerea pe ordinea de zi, a ședinței de vineri, a unei ordonanțe de urgență de către...

ULTIMA ORĂ