STB, în pragul restructurării masive: 800 de oameni pe lista neagră. Primăria pregătește peste 32 de milioane de lei pentru compensații

Suma ar urma să fie inclusă de Adunarea Generală a Acționarilor STB în bugetul companiei pe anul în curs și este destinată unui număr de aproximativ 800 de salariați care ar urma să plece voluntar sau să fie disponibilizați.

Conform documentelor citate de Buletin de București, măsura vine pe fondul unei situații financiare critice a companiei, dificultățile fiind semnalate încă din 2019 și agravându-se constant. STB susține că nu dispune de resursele necesare pentru plata compensațiilor, acestea fiind cheltuieli neeligibile prin contractul de delegare a serviciului de transport public.

Calculul intern al companiei ia în considerare acordarea, în medie, a patru salarii compensatorii pentru fiecare angajat vizat. La nivelul salariului mediu brut din 2025, de 9.837 de lei, efortul bugetar ar ajunge la aproximativ 31,4 milioane de lei. Compania estimează ulterior economii de circa 8,8 milioane de lei pe lună.

Prin același proiect, CGMB ar urma să aprobe și achiziția de servicii juridice externe de consultanță și reprezentare, necesare, potrivit documentului, pentru asigurarea conformității procedurilor de concediere colectivă. Conducerea STB anticipează un posibil val de litigii din partea angajaților disponibilizați și susține că direcția juridică internă nu poate acoperi complexitatea procedurilor.

STB are datorii de aproape 30 de milioane de euro la furnizori și de peste un miliard de lei la stat.

Planul de eficientizare asumat de directorul general Andrei Dinculescu-Bighea prevede și reducerea funcțiilor de conducere cu minimum 30%.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Poliţişti de frontieră şi vameşi, suspectaţi că au ajutat două reţele care aduceau din Ucraina ţigări şi alte produse de contrabandă, inclusiv pesticide neautorizate în UE / Aproape 140...

Aproape 140 de percheziţii sunt făcute, vineri, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Vrancea, într-un dosar care vizează două reţele de criminalitate organizată suspectate...

Nazare explică motivele economice care au dus la scăderea dobânzilor – reducerea tensiunilor din Orientul Mijlociu, randamentele titlurilor de stat, scăderea deficitului: Acestea au dus la scăderea dobânzilor şi...

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, explică, vineri, că reducerea tensiunilor din Orientul Mijlociu, scăderea deficitului în primul trimestru şi randamentele titlurilor de statsunt motivele care...

Cum arată administrația României în cifre. Cheltuielile cu personalul din sistemul public au urcat la 9,3% din PIB în 2024

Un raport al Guvernului analizează costurile aparatului public, capacitatea de colectare a taxelor, dependența unor primării de bugetul central și diferențele mari de performanță...

ULTIMA ORĂ