Crin Antonescu a comentat, în cadrul unei postări de pe Facebook, comunicarea lui Nicușor Dan, astăzi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei. Fostul lider liberal s-a arătat plăcut surprins de mesajul transmis de președintele României, spunând că este pentru prima dată când președintele vorbește „despre greșelile Europei”.
Nicușor Dan a transmis un mesaj, cu ocazia Zilei Europei, azi, 9 mai 2026. Președintele României a promis că țara va avea un guvern pro-occidental într-un termen rezonabil. De asemenea, el a discutat și despre acordul pe politicile mari, OCDE, SAFE și PNRR. În discurs, a inserat și excluderea alegerilor anticipate și a afirmat că România rămâne un stat stabil. Mesajul poate fi consultat AICI. Altfel, Crin Antonescu a analizat îndeaproape mesajul președintelui.
„Mă bucură comunicarea de azi, de Ziua Europei, a Președintelui României”
„Mă bucură comunicarea de azi, de Ziua Europei, a Președintelui României. Salut cu plăcută surprindere faptul că dl. Nicușor Dan vorbește, pentru prima oară în istorie, de la Cotroceni, despre greșelile Europei. Împreună cu răspunsul dat la întrebarea despre DNA în mandatul dnei Kovesi (răspuns timid, dar care arată măcar o doză prețioasă de bun simț), împreună cu faptul că nu s-a conformat „ordinelor” isterice ale haitei bolșevice pretins „reformatoare” sau cu faptul că încearcă un echilibru rațional în criza politică internă, sunt semne care dau speranță și n-am nici cea mai mică ezitare să le salut.
P.S. În atenția celor care se năpustesc cu injurii (lipsite și acelea de imaginație), fără nicio urmă de argument, de rațiune sau (Doamne ferește!) de politețe: eu nu vă consider „boți”, ci idioți reali, în carne și oase, cu minte puțină și ură enormă. Vă puteți desfășura în continuare, atâta puteți, asta e bucuria voastră și contribuția voastră la o Românie „modernă” (ca polul lui Bolojan).
Dar trebuie să știți că nu mă enervează, nu mă deprimă, nu mă mai dezgustă. Și nici despre tristețe nu mai poate fi vorba. După ce l-am văzut pe CTP afirmând că Băsescu a făcut cel mai puțin rău României (în zece ani) și Nicușor Dan cel mai mult rău (într-un an), nu mai pot fi trist pentru ce postează unul, o mie sau un milion de imbecili oarecare”, este mesajul notat de Crin Antonescu pe Facebook.
Autorul recomandă:
- Crin Antonescu: „Drama PNL-ului este că îi e greu să plece de la guvernare după atâția ani”
- Bolojan, în vizită la Institutul pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș. Ce cuprinde investiția de peste 770 de milioane de lei
- Președinta CCR, mesaj de Ziua Europei: „Supremația Constituției presupune respectarea priorității dreptului Uniunii Europene”
Sursă foto: Facebook; Mediafax Foto
MAI MULT GANDUL.RO





