Experții OMS se grăbesc să scrie un ghid de recomandări pentru pasagerii navei unde a apărut hantavirusul

Reprezentanții OMS se grăbesc să elaboreze recomandări privind măsurile pe care cei aproape 150 de pasageri trebuie să le pună în aplicare atunci când aceștia vor ajunge pe uscat în cursul zilei de duminică.

Mai mulți oficiali actuali și foști ai OMS, dar și experți în hantavirus subliniază că focarul ar putea fi gestionat prin adaptarea măsurilor standard de sănătate publică, printre care și izolarea pasagerilor bolnavi sau a celor care ar fi putut intra în contact cu aceștia.

Potrivit Reuters, tulpina Andes a hantavirusului se răspândește prin contact apropiat și prelungit, în principal atunci când un pacient este deja simptomatic. Informația se bazează în mare parte pe singurul focar cunoscut până acum în cadrul căruia această tulpină s-a răspândit între oameni, în Argentina în 2018-2019.

„Dacă respectăm măsurile de sănătate publică și lecțiile învățate din Argentina… putem rupe acest lanț de transmitere. Nu este necesar ca aceasta să devină o epidemie de amploare”, a declarat, pentru Reuters, Abdi Rahman Mahamud, directorul departamentului de coordonare a alertelor și răspunsurilor al OMS.

Acesta a mai subliniat faptul că accentul se pune pe izolarea persoanelor bolnave, precum și pe monitorizarea și punerea în carantină a celorlalți pasageri.

OMS ar putea recomanda, printre altele, și ca anumite persoane care au avut vreun contact cu focarul de hantavirus să-și măsoare temperatura zilnic timp de cel puțin 42 de zile, în contextul în care tulpina Andes are o perioadă de incubație mai lungă.

Vestea îmbucurătoare este faptul că niciunul dintre pasagerii de pe navă nu prezintă în prezent simptome, potrivit operatorului navei, scrie sursa citată.

În prezent, vasul se îndreaptă spre insula spaniolă Tenerife, unde autoritățile pregătesc debarcarea și evacuarea pasagerilor rămași.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Surse: Trump intenționează să-l demită pe șeful FDA, Marty Makary

Casa Albă a aprobat un plan de demitere a comisarului Administrației pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA, Marty Makary, potrivit unor surse citate...

Surse: Trump intenționează să-l demită pe șeful FDA, Marty Makary

Casa Albă a aprobat un plan de demitere a comisarului Administrației pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA, Marty Makary, potrivit unor surse citate...

FOTO Wikipedia cere românilor, după 10 ani, să doneze măcar câte 10 lei

Enciclopedia online Wikipedia, o platformă finanțată în principal de către voluntari din întreaga lume, a lansat din nou o campanie de strângere de bani...

ULTIMA ORĂ