Marș pro-Europa în București, sâmbătă, 9 mai. Iată programul complet și traseul evenimentului

Un marș pro-Europa, organizat cu ocazia Zilei Europei, are loc sâmbătă, 9 mai, în Capitală. Potrivit organizatorilor, manifestaţia este una „în favoarea democraţiei şi a statului de drept”.

Tema aleasă pentru acest eveniment este „Un singur drum – Europa”.

Adunarea, în Piața Universității

Astfel, de la ora 17:00, participanţii se vor aduna în Piața Universității, urmând ca de la 18 să pornească în marș spre Piața Victoriei.

„Apartenența la Europa este cea mai sigură garanție a transparenței și a dreptății. Acum este momentul să susținem vocea comună a Europei – împotriva slăbiciunilor interne și a amenințărilor externe, împotriva injustiției, a minciunii, a corupției și dezbinării”, se arată în descrierea evenimentului organizat pe rețelele sociale de Asociația MEA (Mediu-Educație-Activism).

Potrivit organizatorilor, evenimentul se vrea a fi un apel la unitate europeană în fața problemelor interne și a amenințărilor care vin pe plan extern.

„Uniunea Europeană este vocea noastră – o voce a libertății, a drepturilor egale și a unei societăți în care fiecare individ are șansa de a trăi cu demnitate. Statul de drept rămâne o necesitate fundamentală. Fără adevăr, fără respectarea legii, fără o justiție independentă și fără investiții în educație, cercetare și cultură, nu poate exista un viitor democratic”, mai spun aceștia.

Traseul marșului pro-Europa

În contextul organizării evenimentului, jandarmii vor asigura ordinea publică şi protecţia participanţilor. Potrivit Jandarmeriei Capitalei, manifestaţia a fost declarată şi avizată în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului Bucureşti, după cum urmează:

  • între orele 17:30 – 18:00, adunarea participanţilor în Piaţa Universităţii, zona Pieţei 21 Decembrie 1989 şi zona trotuarului adiacent parcului din faţa Teatrului Naţional Bucureşti;
  • între orele 18:00 – 19:30, adunare publică, constând în alocuţiuni în Piaţa Universităţii;
  • între orele 19:30 – 20:30, deplasare pe sensul de circulaţie, pe traseul: Piaţa Universităţii – Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Gheorghe Magheru – Piaţa Romană – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Victoriei (punct final în alveola centrală);
  • între orele 20:30 – 22:30, adunare publică în Piaţa Victoriei – alveola centrală;
  • între orele 22:30 – 23:00, defluirea totală a participanţilor.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Nicușor Dan anulează recepția de Ziua Europei, după demiterea lui Bolojan. Care este explicația

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ion Cristoiu: „Nicușor Dan ar trebuie suspendat mâine pentru respingerea celor de la AUR”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu a criticat abordarea președintelui Nicușor Dan cu privire la consultările privind numirea unui...

Palatul Victoria va fi iluminat în culorile UE de Ziua Europei

Executivul subliniază că Uniunea Europeană rămâne „comunitatea noastră” construită pe idealuri de pace, solidaritate și dezvoltare economică, valori considerate la fel de relevante și...

Ce condiții pune Daniel Pancu pentru a rămâne la Cluj. Antrenorul CFR-ului are pe masă oferta de la Rapid

Între Daniel Pancu și conducerea clubului CFR lucrurile nu sunt deloc lămurite. Chiar dacă șefii spun că „două milioane la sută va rămâne”, antrenorul...

ULTIMA ORĂ