Nicușor Dan: Există niște constrângeri în acest moment. România va avea un guvern pro-occidental, într-un termen rezonabil

„Am încheiat un prim set de întâlniri cu liderii partidelor pro-occidentale, reprezentanțe ai minorităților naționale. Am văzut cu ocazia asta constrângerile pe care fiecare dintre partidele are și cu care vine la negocierea care începe. Există, deci, niște scenarii pe care ne vom concentra mai departe și discuțiile vor continua pe aceste scenarii. Reafirm, România va avea un guvern pro-occidental, într-un termen rezonabil”, spune președintele Nicușor Dan.

El reiterează că există acord pe politicile mari, cum ar fi OECD, SAFE și PNRR.

„Există acord pe traiectoria fiscală a României, asumată. Și, în sensul ăsta, guvernul care va veni va avea ca obiectiv ca, până în toamnă, să definească și să propună Parlamentului bugetul pe 2027. La mulți ani Europa, la mulți ani România”, încheie Dan.

Guvernul Bolojan a fost demis în Parlament

Guvernul Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Parlamentarii au votat în favoarea moțiunii cu peste 280 de voturi „pentru”, peste pragul necesar de 233 de voturi pentru ca Executivul să fie înlăturat. În urma votului, Guvernul rămâne interimar până la formarea unui nou Cabinet.

Președintele Nicușor Dan a declarat, după demiterea Guvernului prin votul Parlamentului, că România rămâne un stat stabil, iar instituțiile funcționează. Șeful statului a transmis că va începe negocierile pentru formarea unui nou executiv și a exclus scenariul alegerilor anticipate.

„Guvernul a fost demis azi de Parlament. Nu e un moment fericit în nicio democrație. Este însă o decizie democratică a Parlamentului”, a spus președintele.

Nicușor Dan a făcut apel la calm și a subliniat că România își păstrează direcția pro-occidentală. Potrivit acestuia, există un consens între partidele pro-occidentale în privința principalelor obiective ale țării, inclusiv aderarea la OCDE, execuția bugetului pe 2026 și țintele bugetare pentru anii următori.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Un român ar fi transferat ilegal 400.000 de euro dintr-o bancă din Islanda. El a fost arestat

Un român urmărit internaţional pentru fraudă şi spălare de bani a fost arestat, a informat sâmbătă Poliţia Română.

Rusia voia să trimită mii de drone către Iran pentru atacuri asupra trupelor americane, dezvăluie The Economist

Informația apare într-o investigație publicată de The Economist, care susține că a obținut un document confidențial aparținând GRU, serviciul de informații militare al Federației...

Reforma anti-speculă din energie, blocată: Ordonanța privind ATR-urile nu mai produce efecte

Ordonanţa prin care Guvernul condus de Ilie Bolojan intenţiona să limiteze specula cu avizele tehnice de racordare (ATR) din sectorul energetic nu se mai...

ULTIMA ORĂ