Un ucrainean, Yehven B., suspectat de tortură în Închisoarea Izoliaţia din Doneţk, încarcerat în Franţa cu privire la crime împotriva umanităţii

Un ucrainean rezident în Franţa din 2021, Yehven B., a fost încarcerat cu privire la crime împotriva umanităţii, suspectat de atrocităţi – tortură şi violenţe sexuale – în perioada 2016-20q9 la Izoliaţia, o închisoare cu o reputaţie sinistră la Doneţk, În Ucraina, la acea vreme aflată sub controlul unor separatişti proruşi susţinuţi de Moscova, relatează AFP.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Eurobarometru 2026: Românii, mai pesimiști decât media UE privind economia, dar mai încrezători în UE decât în instituțiile proprii

Cele mai recente date ale Eurobarometrului 2026 au fost publicate în aceste zile. La acest sondaj au participat cetățeni din toate țările membre ale...

ULTIMA ORĂ