Ai planuri de plimbare astăzi? Vezi unde sunt posibile ploi în țară și unde bate vântul. Ce temperaturi sunt în București și cum va fi spre seară

Temperaturile de duminică se vor situa după-amiază între 17 și 28 de grade. Sunt zone în care vremea va fi mai caldă decât normalul acestei perioade. În Capitală, temperaturile maxime vor fi de 23 de grade, iar spre seară sunt posibile ploi, a precizat pentru Gândul meteorologul de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

„În cursul zilei de astăzi (duminică – n.r.) valorile termice vor ajunge în această după-amiază să se situeze în jurul celor specifice perioadei în care ne aflăm, în partea de est și de sud-est a țării. În rest, vor fi peste mediile anuale. Vorbim de maxime cuprinse între 17 grade și 28 de grade iar în același timp vor fi și manifestări de instabilitate atmosferică, în special în jumătatea estică a teritoriului în această după-amiază, iar seara sunt așteptate averse, iar în câteva locuri vor fi însoțite și de descărcări electrice”, a declarat pentru Gândul meteorologul de serviciu al ANM.

În Capitală sunt posibile ploi spre seară

Potrivit sursei citate, în Capitală vor mai fi înnorări pe parcursul zilei.

„Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în orele serii. Maxima termică a zilei de astăzi din București va fi de 23 de grade Celsius”, mai precizează meteorologul de serviciu.

Meteorologii EaseWeather anunță prima temperatură de 40 de grade în România

Meteorologii EaseWeather anunță prima temperatură de 40 de grade în România. Pe ce dată vine canicula în București și în celelalte orașe.

Meteorologii EaseWeather anunță prima temperatură de 40 de grade în România.

Pe ce dată vine canicula în București și în celelalte orașe

Nu vom avea parte de nicio vară caniculară precum cele din ultimii doi ani.

Vor exista, însă, episoade de caniculă.

Cea mai mare temperatură, de 40 de grade, va fi la București, pe data de 16 iulie 2026.


Autorul recomandă:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Alternativa care te poate face să renunți la ChatGPT. „E mult mai interesant și util”

În timp ce mulți dezbat dacă Claude sau ChatGPT scrie mai „uman”, un jurnalist de la site-ul specializat XDA Developers spune că a ales...

Rogobete: Lucrările la noul corp de clǎdire al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia au ajuns la 76% stadiu de execuţie – VIDEO

Fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rogobete anunţă, duminică după-amiază, un sradiu avansat al lucrărilorla noul corp de clǎdire al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba...

Liderul suprem i-a dat „noi directive” comandantului armatei iraniene

Şeful Comandamentului Unificat al Forţelor Armate Iraniene s-a întâlnit cu liderul suprem Mojtaba Khamenei şi a primit din partea acestuia „noi directive de urmat...

ULTIMA ORĂ