Incendiu puternic la o locuință din Băneasa. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu și ai Punctului de Lucru Greaca, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.

Potrivit reprezentanților ISU, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați. Salvatorii au acționat rapid pentru localizarea și lichidarea focului, reușind să împiedice extinderea acestuia la locuințele din apropiere.

Din fericire, nu au fost raportate victime.

Conform pompierilor, cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Reprezentanții ISU reamintesc cetățenilor importanța verificării instalațiilor electrice și recomandă evitarea suprasolicitării prizelor sau folosirea aparatelor electrice defecte, pentru prevenirea unor astfel de incidente.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

O bancă germană a anunțat 3.000 de concedieri. Motivul pentru care angajații vor rămâne fără locuri de muncă

Banca germană Commerzbank va elimina aproximativ 3.000 de locuri de muncă și își va majora obiectivele financiare.

Premierul demis Ilie Bolojan spune că România are nevoie de „reforme profunde” și „reducerea risipei” în mesajul de Ziua Independenței

Premierul demis Ilie Bolojan a transmis un mesaj , de Ziua Independenței Naționale a României, în care insistă asupra măsurilor de austeritate, implementate în...

Premierul demis Ilie Bolojan spune că România are nevoie de „reforme profunde” și „reducerea risipei” în mesajul de Ziua Independenței

Premierul demis Ilie Bolojan a transmis un mesaj , de Ziua Independenței Naționale a României, în care insistă asupra măsurilor de austeritate, implementate în...

ULTIMA ORĂ