Oana Țoiu de Ziua Independenței Naționale a României: Independența nu a însemnat niciodată izolare

Mesajul a fost publicat duminică.

„În 1877, pentru a putea spune că suntem o țară, a trebuit să ne câștigăm existența printr-un război de independență. În 1989, ca să putem spune că suntem liberi de tiranie, am trecut printr-o revoluție. În 2026 suntem liberi, independenți și avem cei mai puternici aliați din istoria noastră.

Tocmai de aceea este atât de ușor ca unii să uite cât au costat toate aceste lucruri pe care astăzi le luăm ca fiind de la sine înțelese. Și tocmai pentru că luăm independența și libertatea „de-a gata”, unii au început să-și inventeze lanțuri imaginare: „Suntem colonie”, „suntem ocupați”, „suntem vânduți”, încercând să-i convingă pe cei din jur că independența deja câștigată nu ne-ar aparține, de fapt.

Este o minciună construită din teama de puterea pe care o are și pe care o poate avea, în realitate, România”, a transmis Oana Țoiu.

Oana Țoiu: avem datoria să o întărim prin reconstruirea încrederii între noi

„O țară cu un PIB de 400 de miliarde, cu o armată care participă umăr la umăr cu ceilalți aliați NATO la securitatea colectivă, a șasea țară din Uniunea Europeană și o ancoră regională ca partener de tranziție; o țară ai cărei cetățeni dețin unul dintre cele mai puternice pașapoarte din lume — ilustrând astfel respectul reciproc în raport cu celelalte state — o țară cum este România astăzi nu are de ce să permită nimănui să îi ciobească mândria independenței câștigate și construite de generații.

Generația de la Plevna nu și-a permis acest lux; înaintașii noștri au făcut ceva mult mai greu și ne-au câștigat independența atunci când nu o aveam. Noi avem datoria să o întărim prin reconstruirea încrederii între noi, aici, acasă”, a adăugat Oana Țoiu.

Ministrul de externe a subliniat importanța noțiunii.

„România trebuie ca, după 149 de ani, să înțeleagă pe deplin ce înseamnă cuvântul pe care îl sărbătorește astăzi. Independența înseamnă puterea de a sta în fața cetățenilor tăi cu responsabilitatea deplină a deciziilor luate pentru viitor și de a sta între națiuni suverane pentru a construi împreună un viitor bun. Independența nu a însemnat niciodată izolare, ci putere și responsabilitatea propriului drum”, a precizat Oana Țoiu.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Hantavirus – Americanii evacuaţi de pe nava MV Hondius nu vor fi plasaţi obligatoriu în carantină în SUA

Pasagerii americani evacuaţi de pe nava MV Hondius nu vor fi neapărat plasaţi în carantină, a declarat duminică un oficial american de rang înalt...

MotoGP: Jorge Martin a câştigat Marele Premiu al Franţei

Pilotul spaniol Jorge Martino s-a impus duminică în Marele Premiu al Franţei la MotoGP, pe circuitul de la Le Mans.

Unde se află cea mai „verde” localitate din Europa. Are doar 5.000 de locuitori / Ce locuri ocupă România într-un cunoscut clasament

Cea mai „verde” localitate din Europa este o stațiune balneară cu circa 5.000 de locuitori din Polonia, situată în regiunea Munților Beskidy, care fac...

ULTIMA ORĂ