Putin se oferă să preia din nou uraniul îmbogățit al Iranului. „Toți au fost de acord, inițial”

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova este pregătită să transporte și să depoziteze stocul de uraniu îmbogățit al Iranului, reluând astfel un acord aplicat anterior, în cadrul acordului nuclear din 2015.

La o conferință de presă ținută, seara trecută, la Moscova, după parada de Ziua Victoriei, Putin a declarat că Rusia a scos uraniul îmbogățit din Iran în 2015 și că este gata „să repete această experiență”.

Liderul de la Kremlin a subliniat că această operațiune ar fi fost supravegheată de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), organismul de supraveghere nucleară al Națiunilor Unite.

Potrivit lui Putin, propunerea Rusiei a fost acceptată, inițial, atât de Iran, cât și de SUA și Israel. Cu toate acestea, SUA a început să insiste ca uraniul să fie exportat tocmai în America, după care, conform președintelui rus, Iranul și-a și el „întărit poziția” și acordul a intrat apoi într-un impas.

„Apoi, Statele Unite și-au întărit poziția și au cerut ca uraniul să fie transportat exclusiv pe teritoriul SUA. La rândul său, Iranul și-a întărit poziția”, a spus el.

Vladimir Putin a numit, sâmbătă, războiul Iranului cu SUA „unul dificil” și a declarat că nu există dovezi că regimul de la Teheran încearcă să dezvolte arme nucleare.

Moscova va rămâne în contact atât cu Washingtonul, cât și cu Teheranul, a mai declarat președintele Rusiei, adăugând că speră ca războiul să se încheie „cât mai repede posibil”.

 


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Putin este gata să se vadă cu Zelenski, dar are o cerință fermă

Putin anunță că războiul din Ucraina „se apropie de final”. Cu cine ar prefera să poarte negocieri liderul de la Kremlin

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Iranul amenință cu închiderea Strâmtorii Ormuz „pentru totdeauna”

Regimul iranian a amenințat comunitatea internațională cu un scenariu sumbru pentru comerțul internațional. Ebrahim Azizi, deputat în Parlament și președintele comitetului parlamentar pentru securitate...

Iranul amenință cu închiderea Strâmtorii Ormuz „pentru totdeauna”

Regimul iranian a amenințat comunitatea internațională cu un scenariu sumbru pentru comerțul internațional. Ebrahim Azizi, deputat în Parlament și președintele comitetului parlamentar pentru securitate...

Alternativa care te poate face să renunți la ChatGPT. „E mult mai interesant și util”

În timp ce mulți dezbat dacă Claude sau ChatGPT scrie mai „uman”, un jurnalist de la site-ul specializat XDA Developers spune că a ales...

ULTIMA ORĂ