Ucraina și Rusia se acuză reciproc de încălcarea acordului de încetare a focului. „Numărul atacurilor efectuate de agresor a atins 51”

Sâmbătă, 9 mai, de Ziua Victoriei, Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc de încălcarea încetării focului pentru trei zile. Acest armistițiu a fost negociat de SUA și anunțat personal de președintele american Donald Trump.

Potrivit agențiilor AFP și dpa, ambele state au raportat lovituri venite din partea cealaltă.

Ce strategie au Ucraina și Rusia

„De la începutul zilei, numărul atacurilor efectuate de agresor a atins 51”, a scris pe social media Statul-major al armatei ucraineni. De partea celaltă, replica Ministeruliui rus al Apărării a fost următoarea: „În pofida declarației de încetare a focului, grupuri înarmate ucrainene au lansat atacuri cu drone și artilerie contra pozițiilor trupelor noastre”.

În altă ordine de idei, purtătorul de cuvânt al trupelor Kievului, Viktor Trehubov, a afirmat că forțele ucrainene și cele ruse profită de actuala încetare a focului pentru a face rotația trupelor și a aduce întăriri pe front. „Rușii iau pauză și o folosesc pentru a aduce întăriri, a face rotația forțelor și a-și reface capacitățile ofensive”, a spus Trehubov. El a adăugat că activități similare au loc și de partea ucraineană.

Mai departe, Trehubov a calificat situația actuală de pe linia frontului drept relativ calmă pentru moment. Totuși, au loc lupte izolate, dar de o intensitate mai mică decât de obicei, susțin ucrainenii.

Acordul de încetare temporară a focului a fost negociat de Statele Unite pentru trei zile. În acest interval de timp s-a convenit și asupra unui schimb amplu de prizonieri, câte 1.000 de persoane de fiecare parte.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Putin este gata să se vadă cu Zelenski, dar are o cerință fermă

Războiul din Ucraina „se apropie de final”. Pe cine preferă ca mediator la negocieri Vladimir Putin

UE deschide ușa spre discuții directe cu Vladimir Putin pantru pacea în Ucraina. Antonio Costa: „Există potențial pentru dialog”

Ziua Victoriei, sărbătorită la Moscova cu o paradă. Putin, din Piața Roșie: „Victoria a fost și va fi întotdeauna a noastră!”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ziua Tatălui, sărbătorită la 10 mai. Idei de mesaje care pot fi transmise în această zi

Chiar dacă recent apărută în peisaj, Ziua Tatălui s-a impus drept una dintre cele mai emoționante sărbători dedicate familiei și relației speciale dintre părinți...

Putin se oferă să preia din nou uraniul îmbogățit al Iranului. „Toți au fost de acord, inițial”. Cine a ajuns să se opună

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova este pregătită să transporte și să depoziteze stocul de uraniu îmbogățit al Iranului, reluând astfel un...

Gafă jenantă la parada de la Moscova: avioane rusești cu steaguri NATO au apărut în transmisiunea oficială. Imaginile au fost generate cu A.I.

În timpul transmisiunii oficiale a paradei de Ziua Victoriei de la Moscova, din 9 mai, televiziunea de stat rusă a difuzat o secvență creată...

ULTIMA ORĂ