Cazurile de hantavirus descoperite la bordul unui vas de croazieră care naviga prin Oceanul Atlantic au ridicat nivelul de alertă sanitară în lumea întreagă. Sunt deja câteva victime, iar multe autorități se tem să nu urmeze o nouă pandemie, așa cum a fost Covid-19.
Deja unul dintre turiștii francezi repatriaţi de pe nava cu focar de hantavirus a început să prezinte simptome chiar în timpul zborului spre casă. El a fost plasat direct în izolare strictă.
De altfel, de același tratament vor avea parte toți pasagerii vasului de croazieră. În prima zi de evacuări de la bord au fost aduse la țărm aproape 100 de persoane dintre cele 150. Pentru ei, vor urma săptămâni întregi de carantină.
Situația din România, sub control
În ceea ce privește România, medicii de la noi susțin că la noi circulă doar tulpini transmise de rozătoare. Până acum, nu s-au raportat și variante de hantavirus transmise de la om la om.
Oricum, Institutul Național de Sănătate Publică supraveghează cu atenție situația. În ultimii 3 ani, în țara noastră au fost descoperite 15 astfel de cazuri.
Adrian Marinescu, managerul Institutului „Matei Balș”, din București, afirmă că nu există un pentru populație.
„Nu există un risc real. Acum, este foarte adevărat că, la orice provocare, inclusiv în cazul hantavirusului, este bine să avem o reacție rapidă. Asta nu înseamnă că ne așteptăm la vreo explozie de cazuri. De altfel, nu a fost niciun român pe acel vas de croazieră. Deci, nu cred că se pune, în mod real, problema să ajungem într-o situație în care virusul să se transmită de la om la om și să fie afectat și un cetățean român.
Totuși, trebuie spus că Institutul Național de Sănătate Publică este pregătit pentru astfel de provocări. Noi, la nivelul Institutului «Matei Balș», avem unitatea specializată pentru boli emergente. Așa s-a întâmplat și în cazul Ebola, când au existat suspiciuni, iar pentru orice boală de acest gen, inclusiv infecția cu hantavirus, suntem pregătiți în orice moment.
Deci, dacă în această noapte sau oricând va exista o suspiciune de infecție cu hantavirus, noi suntem pregătiți ca pacientul să ajungă la «Matei Balș»”, a explicat prof. dr. Marinescu.
„Este un virus prezent la nivel global”
Totuși, chiar dacă afirmă că autoritățile sunt pregătite, Adrian Marinescu insistă să liniștească populația: „Nu înseamnă că ne așteptăm să fie o problemă de sănătate publică”.
„Spuneam că suntem pregătiți, dar asta nu înseamnă că ne așteptăm să fie o problemă de sănătate publică. De altfel, este un virus prezent la nivel global, inclusiv în România. Au existat cazuri, este adevărat, însă absolut izolate, iar de cele mai multe ori transmiterea se face prin contact direct sau indirect cu rozătoarele. Transmiterea de la om la om a fost descrisă și anterior, dar este foarte rară. Se pare că acest lucru s-a întâmplat și pe acel vas de croazieră, unde, într-adevăr, au fost trei decese.
Trebuie, însă, să înțelegem că, de cele mai multe ori, nu vorbim despre forme severe de infecție. Totuși, la persoane cu un sistem imunitar afectat, din cauza vârstei sau a unor boli cronice, pot apărea și forme severe de boală, așa cum s-a întâmplat pe acel vas”, a subliniat managerul de la „Matei Balș”.
Trei persoane au decedat dintre pasagerii aflați pe nava olandeză MV Hondius, unde s-a descoperit un focar de hantavirus.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
MAI MULT GANDUL.RO