Conform unor noi cercetări, celebra operă ar putea reprezenta, de asemenea, un experiment mental timpuriu în fizica impacturilor, descriind o coliziune planetară catastrofală cu secole înainte de apariția științei moderne a meteoriților, potrivit Science Daily.
Comparând descrierile lui Dante cu teoriile moderne privind impacturile asteroizilor și formarea craterelor, cercetătorii susțin că poetul din secolul al XIV-lea a prevăzut un eveniment cosmic care a schimbat fața Pământului cu mult înainte ca oamenii de știință să înțeleagă meteoritul.
Timp de sute de ani, cititorii au interpretat coborârea lui Satana în „Divina Comedie” ca o cădere spirituală din grație. Dar Timothy Burbery de la Universitatea Marshall crede că Dante s-ar fi putut imagina ceva mult mai fizic și distructiv.
Folosind concepte din meteoritul modern, Burbery sugerează că Dante l-a descris pe Satana ca un impactor masiv de mare viteză care lovește emisfera sudică și se îndreaptă direct spre miezul Pământului.
Conform acestei interpretări, forța coliziunii a împins pământul spre exterior, în emisfera nordică, creând Iadul ca un crater gigant care se ridică de jos în sus.
În același timp, materialul deplasat de impact a format Muntele Purgatoriu ca un vârf central falnic pe partea opusă a planetei.
Compararea „Infernului” cu asteroizii care au ucis dinozaurii
Burbery compară amploarea catastrofei imaginate de Dante cu impactul de la Chicxulub (K-Pg) legat de dispariția dinozaurilor.
În această interpretare, Satana seamănă cu un obiect alungit de dimensiunea unui asteroid, similar cu corpul interstelar Oumuamua, care sosește cu suficientă forță pentru a declanșa un eveniment geologic la scara planetei.
La fel ca asteroidul asociat cu extincția K-Pg, impactul descris în „Inferno” este prezentat ca fiind suficient de puternic pentru a pătrunde adânc în Pământ și a remodela însăși planeta.
Burbery îl compară, de asemenea, pe Satana cu meteoritul Hoba, o rocă spațială de 60 de tone care a supraviețuit impactului în mare parte intactă.
În interpretare, Satana nu este tratat doar ca o figură simbolică, ci ca un impactor fizic care a rămas întreg, modificând permanent structura Pământului.
Cercurile Iadului și craterele de impact
Studiul reexaminează, de asemenea, celebrele nouă cercuri ale Iadului.
În loc să le privească doar ca straturi simbolice reprezentând păcatul, Burbery susține că acestea seamănă foarte mult cu inelele terasate observate în bazinele de impact masive din întregul sistem solar.
Formațiuni de cratere similare pot fi găsite pe Lună, Venus și alte corpuri planetare.
Cercetarea sugerează că Dante a descris intuitiv caracteristici care seamănă cu craterele cu inele multiple formate de impacturi gigantice.
Burbery susține în continuare că Dante a anticipat idei legate de viteza terminală și penetrarea crustei, concepte legate de modul în care obiectele extrem de mari se comportă atunci când se ciocnesc cu planetele.
Studiul leagă, de asemenea, aceste idei de geometria neeuclidiană explorată mai târziu în Paradiso, sugerând că cosmologia lui Dante ar putea conține concepte fizice surprinzător de avansate ascunse în cadrul său literar.
Literatura antică și apărarea planetară modernă
Conform cercetării, această interpretare are implicații care depășesc sfera literaturii.
Burbery susține că poveștile și miturile pot păstra observații despre dezastre naturale și amenințări cosmice cu mult înainte de apariția explicațiilor științifice.
Lucrarea sugerează că Dante a recunoscut meteoriții ca fiind forțe geologice reale într-o perioadă în care credințele aristoteliene încă descriau cerurile ca fiind perfecte și neschimbătoare.
Prezentând căderea Satanei ca un eveniment fizic violent, în loc de o alegorie pur spirituală sau o iluzie optică, Dante ar fi contribuit la orientarea gândirii occidentale către ideea că obiectele celeste pot remodela direct Pământul.
Burbery afirmă că această legătură între literatură și știință încurajează o perspectivă mai largă asupra modului în care narațiunile antice pot conține perspective pe care cercetătorii moderni abia încep să le înțeleagă.
În cele din urmă, Divina Comedie poate fi privită acum nu doar ca una dintre cele mai mari realizări literare din istorie, ci și ca un experiment mental geofizic care prezintă, în mod neașteptat, paralele cu aspecte ale meteoriticii moderne, deși diferă de înțelegerea științifică actuală.
MAI MULT MEDIAFAX
