Grindeanu: Le-am spus ambasadorilor ca PSD nu are nicio înțelegere post moțiune cu AUR

„Au dorit să clarifice eventuale scenarii post-moțiune. Au fost întrebări legate și de partea economică”, a precizat Grindeanu, luni.

Liderul PSD susține că a reiterat în fața diplomaților angajamentele convenite recent la nivel instituțional.

„Eu le-am spus din start că tot ceea ce am convenit în urmă cu 10 zile, 2 săptămâni, la Cotroceni și anume, lucrurile legate de PNRR, de SAFE, de OECD, de cadrul fiscal și măsurile fiscale agreate cu Comisia Europeană, nu comportă schimbări”.

„Indiferent de poziția PSD, că se afla la guvernare până în urmă cu 2 săptămâni sau că este în opoziție, sunt lucruri pentru care ne-am dat acordul. În mare, ca politici publice, există acest acord pentru lucrurile amintite și care, din perspectiva noastră, nu vor fi schimbate”, spune Grindeanu.

Grindeanu respinge acuzațiile privind o înțelege cu AUR.

„Noi n-am avut niciun fel de înțelegere post moțiune cu AUR, și lucrul acesta se dovedește”.

El adaugă că PSD rămâne deschis la soluții politice rapide.

„Suntem deschiși la găsirea unei soluții rapide, astfel încât lucrurile să meargă în direcția enunțată de președintele Nicușor Dan”.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Grindeanu reafirmă, în faţa ambasadorilor europeni, susţinerea ”în mare” pentru SAFE, PNRR, OCDE şi politica fiscală agreată, subliniind că ”pot să existe nuanţe şi abordări diferite din partea partidelor”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, anunţă că a reafirmat, în discuţiile cu ambasadorii ţărilor europene, susţinerea PSD, în perioada următoare, pentru programe precum SAFE,...

Grindeanu reafirmă, în faţa ambasadorilor europeni, susţinerea ”în mare” pentru SAFE, PNRR, OCDE şi politica fiscală agreată, subliniind că ”pot să existe nuanţe şi abordări diferite din partea partidelor”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, anunţă că a reafirmat, în discuţiile cu ambasadorii ţărilor europene, susţinerea PSD, în perioada următoare, pentru programe precum SAFE,...

Un cetăţean româno-moldovean condamnat în Belgia pentru furtul unor produse cosmetice în valoare de peste trei milioane de euro a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Albiţa

Un bărbat cu dublă cetăţenie, româno-moldoveană, a fost prins de către poliţiştii de frontieră de la Albiţa, el fiind condamnat în Belgia la zece...

ULTIMA ORĂ