Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a anunțat că s-a sesizat din oficiu și a început verificările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Este vorba despre Ovidiu Dragoș Argeșanu, terapeutul supranumit „vizionarul” spiritual, acuzat de șapte femei de comportament neadecvat.
Cercetările sunt desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 4, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru a clarifica toate împrejurările în care s-ar fi produs faptele semnalate.
Autoritățile subliniază că sprijinul persoanelor implicate sau vătămate este important pentru documentarea completă a cazului și pentru stabilirea eventualelor răspunderi.
De asemenea, poliția face apel la eventuale alte persoane care s-ar fi aflat în situații similare să se adreseze unităților de poliție sau să depună sesizări.
Potrivit unei anchete snoop, femeile descriu că Argeșanu manifestă același tipar de manipulare: mai întâi le etichetează negativ, apoi le zice că vede în ele ceva special: sunt „îngeri întrupați”. Femeile spun că le atinge pe sâni sau în zone intime, în timp ce le vorbește despre „energii”, „draci”, „karma” și presupuse blocaje sexuale. Pe cele „plictisite de viață” le transformă în „amante”, după cum explică chiar el într-una din cărțile sale.
MAI MULT MEDIAFAX



