Compania Meta pierde la Curtea de Justiție a UE disputa privind compensațiile pentru editorii de presă din Italia

Cazul viza compatibilitatea legislației italiene – care impune o „remunerație echitabilă” pentru utilizarea publicațiilor de presă de către platforme online, precum Meta – cu dreptul Uniunii Europene.

Decizia, pronunțată la Luxemburg marți, confirmă că statele membre ale UE pot obliga platformele online să plătească o remunerație echitabilă pentru utilizarea conținutului jurnalistic, în conformitate cu legislația europeană privind drepturile de autor.

„Curtea statuează că dreptul editorilor la o remunerație echitabilă este compatibil cu dreptul Uniunii, cu condiția ca această remunerație să constituie contraprestația economică a autorizației de a utiliza online publicațiile lor”, se arată în comunicatul CJUE.

Judecătorii europeni subliniază totodată că editorii păstrează controlul asupra utilizării conținutului lor.

„Editorii trebuie, în plus, să poată să refuze această autorizație sau să o acorde cu titlu gratuit. Pe de altă parte, nu se poate solicita nicio plată de la prestatorii care nu utilizează aceste publicații”, se mai specifică în comunicat.

„Asigurarea unei piețe a dreptului de autor performante”

CJUE a mai apreciat că obligațiile impuse platformelor de a negocia și de a furniza date editorilor sunt justificate, întrucât urmăresc „asigurarea unei piețe a dreptului de autor performante și echitabile” și protejarea investițiilor editorilor de presă.

Totodată, Curtea a subliniat necesitatea unui echilibru între drepturi fundamentale.

„Aceste obligații permit instituirea unui just echilibru între libertatea de a desfășura o activitate comercială, pe de o parte, și dreptul de proprietate intelectuală, precum și dreptul la libertatea și la pluralismul mijloacelor de informare în masă, pe de altă parte”, se mai arată în decizie.

Cazul a fost deschis după ce Meta a contestat o decizie a autorității italiene AGCOM, susținând că regimul național italian de compensare încalcă legislația europeană privind piața unică digitală. Curtea a respins, însă, argumentele companiei și a confirmat principiul dreptului editorilor la remunerație echitabilă în condițiile stabilite de dreptul UE.

Hotărârea are implicații mai largi pentru conflictul tot mai intens dintre deținătorii de publicații și marile companii tehnologice, în contextul utilizării conținutului media și al datelor jurnalistice, inclusiv pentru antrenarea sistemelor de inteligență artificială.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Andrii Iermak, fostul șef de cabinet al lui Zelenski, pus sub acuzare într-un nou dosar penal. Procurorii spun că a spălat milioane de euro

Fostul șef de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, a fost pus oficial sub acuzare de către agențiile anticorupție din Ucraina (NABU și...

Government employees ask Ilie Bolojan for salary increases following the Romgaz model

Government employees have asked interim Prime Minister Ilie Bolojan for salary increases, citing the arguments recently used by the Chief Executive to justify the...

Government employees ask Ilie Bolojan for salary increases following the Romgaz model

Government employees have asked interim Prime Minister Ilie Bolojan for salary increases, citing the arguments recently used by the Chief Executive to justify the...

ULTIMA ORĂ