Fiul unui cunoscut milionar din Oltenia, prins în timp ce fura haine dintr-un magazin. Beizadeaua are deja o condamnare cu executare

Fiul unuia dintre cei mai bogați oameni din județul Dolj a fost reținut după ce a fost prins în timp ce încerca să fure mai multe haine dintr-un magazin situat într-un mall din Craiova. Tânărul a fost predat polițiștilor care au deschis pe numele lui un dosar de furt calificat.

Fiul afaceristului iordanian Ahmed Bakri, unul dintre patronii Complexului Bacriz din Craiova și considerat drept unul dintre cei mai bogați oameni din județul Dolj, s-a remarcat prin disprețul pe care îl are față de lege.

Laith Bakri

Apărat în instanță chiar de către fostul ministru al Justiției, Radu Marinescu, Laith Bakri a fost judecat și condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu executare după ce, împreună cu mai mulți interlopi periculoși din anturajul său, a lovit, într-un local, un angajat al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Laith Bakri era înarmat cu un cuțit

La sfârșitul lunii trecute, Laith Bakri a ajuns din nou la Poliție după ce angajații unui magazin de haine dintr-un mall din Craiova au sunat la numărul de urgență 112. Aceștia prinseseră un tânăr care tocmai ieșise din cabina de probă îmbrăcat, pe dedesubt, cu mai multe obiecte vestimentare, în valoare de aproape 600 de lei, pe care părea că intenționează să le fure.

Mai mult, acesta ar fi avut la el și un cuțit cu lama lungă de aproximativ 20 de centimetri.

Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că la fața locului au venit mai mulți polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Craiova, care l-ar fi condus pe bărbat la sediul unității, pentru audieri.

Cum se apără fiul milionarului iordanian

Sursele citate au spus că, după ce anchetatorii au vorbit cu Bakri și cu agenții de pază, au ajuns la concluzia că, pentru clarificarea situației, este nevoie să fie vizionate imaginile surprinse de camerele de supraveghere, întrucât declarațiile celor implicați au fost contradictorii.

Laith Bakri

Ca urmare, Laith Bakri a fost chemat din nou, luni, la sediul Secției 5, unde, după ce a fost confruntat cu probele video, a fost reținut pentru 24 de ore.

În apărarea lui, fiul milionarului Ahmed Bakri ar fi spus că, de fapt, nu dorea să fure nimic, ci doar răspundea unei provocări pe internet, în care încerca să demonstreze că poate să ia hainele respective fără să fie prins.

AUTORUL RECOMANDĂ:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Marile economii care își văd banii „plecând” – Unde se mută capitalul?

De obicei, banii se mișcă cu mult înainte ca motivele pentru care pleacă să ajungă pe prima pagină a ziarelor. Atunci când investitorii își...

Marile economii care își văd banii „plecând” – Unde se mută capitalul?

De obicei, banii se mișcă cu mult înainte ca motivele pentru care pleacă să ajungă pe prima pagină a ziarelor. Atunci când investitorii își...

Marile economii care își văd banii „plecând” – Unde se mută capitalul?

De obicei, banii se mișcă cu mult înainte ca motivele pentru care pleacă să ajungă pe prima pagină a ziarelor. Atunci când investitorii își...

ULTIMA ORĂ