Georgia și-a întronizat noul patriarh al Bisericii, pe fondul temerilor privind influența rusă

Ceremonia a avut loc în vechea catedrală din Mtskheta, centrul spiritual al Georgiei, în prezența celor mai importanți lideri politici, inclusiv a șefului partidului aflat la guvernare, Visul Georgian, Bidzina Ivanișvili, și a premierului Irakli Kobakhidze, notează AFP

Shio al III-lea, născut sub numele de Elizbar Mujiri, a fost ales luni de Sfântul Sinod în funcția de lider al Bisericii Georgiene. Acesta a studiat la Moscova și este considerat apropiat atât de partidul Visul Georgian, cât și de Biserica Ortodoxă Rusă. 

Criticii noului patriarh consideră că alegerea sa ar putea duce la „o creștere a influenței ruse” în Georgia. 

Shio îl succede pe Ilia al II-lea, patriarhul care a condus instituția timp de aproape jumătate de secol până la moartea sa, în martie, la vârsta de 93 de ani. 

La înmormântarea lui Ilia a participat un reprezentant special al președintelui Vladimir Putin, marcând prima vizită a unui oficial rus în Georgia după războiul din 2008. 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Premierul Ilie Bolojan, despre situaţia de la Ministerul Energiei, unde e interimar: Avem bani, proiecte dar avem blocaje / Săptămâna aceasta, vom modifica modul de acordare al sporurilor pentru...

Premierul Ilie Bolojan arată, marţi, despre situaţia de la Ministerul Energiei, unde e interimar, că avem bani, proiecte dar avem blocaje. Şeful Executivului anunţă...

„Este destul de umilitor pentru Putin”. Ce scoate la iveală declarația liderului rus despre sfârșitul războiului din Ucraina

Oprindu-se, întorcându-se și arătând cu degetul, ca niște câini de vânătoare care au prins un miros nou, liderii europeni urmăresc o dâră de sânge...

Lia Olguța Vasilescu revine cu o nouă captură de ecran cu apeluri de la PNL-iști: „Dle Bolojan, ce faceți? Că iar mă caută „oamenii dvs.”

Primarul PSD al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu i-a dat replica lui Ilie Bolojan, luni seară, după ce premierul demis de Parlament a acuzat-o că...

ULTIMA ORĂ